Definitivat 2020 - rezultate finale. Rata de promovare a crescut după contestații la 72,45%
Peste 4.300 de candidați au obținut definitivarea și dreptul de practică în învățământul preuniversitar în sesiunea 2020, potrivit rezultatelor finale afișate luni, ci zi mai devreme față de calendarul inițial. Rata finală de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ, după soluționarea contestațiilor, este 72,45% (în creștere cu 3,28%, comparativ cu rezultatele inițiale - 69,17%).
Astfel, din totalul de 6.037 de candidați cu note la proba scrisă, 4.374 de candidați au reușit să obțină, în final, medii mai mari sau egale cu 8, media minimă de promovare a acestui examen.
După susținerea probei scrise din sesiunea 2020, dar înainte de contestații, au fost declarați promovați 4.176 de candidați.
O rată de promovare de peste 80% a fost înregistrată în județele Cluj - 87.46%, Vâlcea - 84.90%, Dolj - 80,50% , Mehedinți - 80%.
În București, procentul de promovare înregistrat este de 76.52%.
Rezultatele finale s-au afișat luni, 3 august, cu o zi mai devreme față de calendarul inițial, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul definitivat.edu.ro.
În această sesiune, 6.775 de candidați au avut dreptul de a susține proba scrisă din data de 22 iulie. Au fost prezenți 6.480 de candidați (95,65%).
Dintre aceștia, 433 de candidați s-au retras, iar opt candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină cel puțin media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv la proba scrisă.
Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.
Redactare Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News