Live

Cutii cu banane în care erau ascunse droguri, vândute în România

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

75 de kilograme de cocaină, cu o valoare de peste 5 milioane de leva (2,5 milioane de euro) pe piaţa neagră, au fost descoperite într-un depozit de fructe şi legume din Burgas, a comunicat sâmbătă procuratura bulgară, citată de Agerpres.

Drogurile erau ascunse în cutii cu banane şi au fost descoperite întâmplător de muncitorii care descărcau fructele, a precizat procurorul Gheorghi Chinev într-un briefing de presă.

Cutiile sosiseră cu vaporul din Ecuador via Italia, ajungând în portul Burgas pe 27 iulie. Două zile mai târziu, 19 containere cu 20.626 cutii de banane au fost descărcate de pe navă, iar ulterior au ajuns în depozit. Ele erau destinate unei companii bulgare.

Cocaina se afla în pachete de 2,5 kg, ascunse în aşa fel încât, la deschiderea cutiilor, doar bananele erau la vedere. Pachetele cu cocaină erau învelite în folie metalică, probabil pentru a nu fi depistate de scannerele cu raze X.

În conferinţa de presă a reieşit că un număr neprecizat de cutii cu banane au fost vândute deja în România.

Experţii urmează să stabilească gradul de puritate a cocainei.

Editor web: George Costiță

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

MAI a dat asigurări că vor exista doar „controale aleatorii și inopinate” la granițele cu Bulgaria și Ungaria de la 1 ianuarie 2025

Bulgaria introduce controale la granița cu România timp de șase luni, de la 1 ianuarie

BBC: Moment de uşurare pentru România şi Bulgaria care intră complet în Schengen. Dar pentru camionagii, birocraţia nu s-a sfârşit încă

Partenerii noștri