Live

Curtea de Apel: Nicolae Ciucă, parte în procesul MApN - Iohannis

Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti a decis, marţi, introducerea generalului Nicolae Ciucă ca parte în procesul în care Ministerul Apărării Naţionale solicită anularea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis prin care a fost prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării (SMAp).

Curtea de Apel Bucureşti a dezbătut marţi un nou termen în cel de-al doilea proces deschis de MApN împotriva Administraţiei Prezidenţiale, ce are ca obiect o cerere de anulare a decretului semnat de Iohannis prin care a fost prelungit mandatul şefului SMAp, Nicolae Ciucă.

Judecătorul care se ocupă de acest caz, Silviu Barbu, a explicat că îl va cita pe Nicolae Ciucă la următorul termen al procesului din 26 februarie, arătând că decizia ce se va lua în acest dosar va avea efecte asupra carierei generalului şi trebuie să-i fie dat dreptul la un proces echitabil.

"Dat fiind specificul cauzei, instanţa urmează să introducă în cauză, în calitate de pârât, a numitului Nicolae Ciucă. În motivare, instanţa are în vedere, pe scurt, faptul că o eventuală soluţie interferează cu cariera militară a ofiţerului Nicolae Ciucă, soluţia ce urmează să se pronunţe urmând să influenţeze drepturile şi libertăţile fundamentale ale acestuia, iar respectarea dreptului la un proces echitabil impune ca, într-un litigiu dedus judecăţii pe rolul unei instanţe, să fie avute în vedere drepturile şi libertăţile persoanelor asupra cărora actele judiciare pot să aibă influenţă. Acesta este un element de esenţă al statului de drept", a motivat magistratul.

De asemenea, judecătorul a pus în vedere MApN şi Administraţiei Prezidenţiale să analizeze posibilitatea ajungerii la o înţelegere amiabilă.

"Dat fiind obiectul cauzei şi interesul public superior, instanţa pune în vedere părţilor să examineze posibilitatea rezolvării litigiului în urma unei înţelegeri. Asta aşa, să aveţi ca temă de reflecţie până la termenul următor", a transmis magistratul.

Consilierul MApN a anunţat că nu se poate pronunţa în legătură cu introducerea generalului Nicolae Ciucă în proces şi posibilitatea ajungerii la o înţelegere cu Administraţia Prezidenţială, deoarece decizia trebuie luată de conducerea MApN.

Judecătorul Silviu Barbu a ridicat din oficiu o excepţie de neconstituţionalitate în legătură cu un articol din Legea 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, raportat la articole din Constituţie privind la rolul şi atribuţiile preşedintelui (art. 80, 92, 94, 100), raportul şefului statului cu Guvernul, dar şi textele constituţionale privind forţele armate şi CSAT. Această excepţie se va discuta la termenul din 26 februarie.

Pe de altă parte, judecătorul a anunţat că se va pronunţa pe 14 februarie pe două excepţii ridicate anterior în cadrul procesului.

MApN a depus la Curtea de Apel Bucureşti două acţiuni în contencios administrativ având acelaşi obiect: "anulare act administrativ + suspendare dec. nr. 1331/28.12.2018".  

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Unul dintre apropiații lui Georgescu a lucrat ani la rând la serviciul secret al Armatei

Nicolae Ciucă, după anularea prezidențialelor: Să dăm dovadă de calm, unitate și maturitate. Apel către forțele politice responsabile

Nicolae Ciucă a demisionat de la șefia PNL. Toată conducerea partidului pleacă. Ilie Bolojan devine președinte interimar

Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost o tactică absolut catastrofală”

Partenerii noștri