Live

Video Cum se „ascunde” Covid în creier chiar și după vindecare. Vlad Ciurea: S-au constatat cazuri de degradare cerebrală

Data publicării:
Un nou studiu arată că noul coronavirus rămâne în creier și după vindecare. Ilustrație: Getty Images

Medicul neurochirurg Vlad Ciurea a vorbit la Jurnalul de Seară de la Digi24 despre urmele pe care le lasă Covid-19 la cei vindecați de această boală și despre cum coronavirusul rămâne în creier chiar și la multă vreme de la vindecare. Vlad Ciurea spunea că există un risc crescut de accident vascular cerebral după infecția Covid, la persoanele vulnerabile.

„Exact cum spune în limba română – „apa trece, pietrele rămân”. Acest virus s-a încantonat foarte bine și stă liniștit, hai să zicem latent și în anumite momente, mai ales la persoanele cu risc, cu alte afecțiuni, acest virus își face activitatea.

S-a constatat că persoanele care trec prin Covid, peste 65 de ani după aceea au dezvoltat accidente vasculare, după Covid. Nu erau predispuse. Alții au evoluat spre sindroame neurologice de diferite forme, degradare. Se așteaptă ca unele cazuri, ce spun datele din literatură și din nefericire am văzut și eu vor merge către acea boală cu neamțul căreia nu vreau să-i spun numele (n. red. – Boala Alzheimer). Te cutremuri când auzi că acest virus parcă a împins sistemul nervos spre o degradare, spre boala uitării.

La persoanele predispuse spre aceste afecțiuni poate să ducă la o degradare cerebrală. În câteva luni vom ști sigur, dar este un mare semn de alarmă. Mai bine prevenim decât să tratăm această boală pentru că încă nu le știm pe toate, chiar cu toate eforturile din întreaga lume.

Sunt două căi prin care virusul ajunge în creier – calea hematogenă, prin plămâni, a trecut în alveole, din capilarele alveolare în sânge și ajunge în creier; sau prin cea de-a doua cale – aerian, prin nas se duce exact în bulbii olfactivi și ajunge direct în mijlocul creierului, din cauza asta ai dispariție de miros, iar lângă centrii mirosului sunt centrii gustului. Dacă ați observat, am văzut și eu la diferite persoane, că aceasta a fost persistentă – trei luni, șase luni – și odată cu ameliorarea stării generale a revenit și gustul și mirosul.

Eu n-am avut pierdere nici de gust, nici de miros, m-am și mirat. Mi s-a spus, „«Știți, dumneavoastră ați purtat mască 24 de ore din 24, de acceea ați fost mai protejat și de aceea virusul nu v-a atacat pe linie aerogenă”», a spus Vlad Ciurea la Digi24.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cine sunt frații Dragoș și Adrian Pavăl, posibilii asociații lui Dan Șucu la Genoa. Sunt cei mai bogați români

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Covid-19 poate crește riscul de infarct și atacuri cerebrale chiar și la trei ani de la boală

Partenerii noștri