Live

Cum explică Administrația Prezidențială bijuteriile de 12.000 de euro purtate de Carmen Iohannis în Germania

Data actualizării: Data publicării:
Foto: presidency.ro

Administrația Prezidențială a reacționat, luni, după informațiile că Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, a purtat bijuterii de 12.000 de euro la un eveniment în Germania, unde îl însoțea pe președinte. Conform acesteia, bijuteriile au fost purtate de Carmen Iohannis doar cu ocazia evenimentului pentru a „promova” creatorii români, iar ele „au fost returnate creatorului la revenirea în țară”.

„Prima Doamnă, Carmen Iohannis, promovează creatorii români cu ocazia evenimentelor publice la care participă, atât interne, cât și externe.

La ceremoniile publice care au avut loc la finalul săptămânii trecute în Republica Federală Germania, Prima Doamnă a purtat bijuterii ale unui creator român, inspirate din opera lui Constantin Brâncuși, acesta fiind și motivul utilizării acestora.

Bijuteriile au fost returnate creatorului la revenirea în țară, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată și cu ținutele vestimentare purtate de Prima Doamnă. Nu a existat niciun contract care să implice câștiguri financiare în urma promovării bijuteriilor respective”, a transmis Administrația Prezidențială, luni.

Eveniment în Germania

Bijuteriile în valoare de 12.000 de euro au fost purtate de prima doamna la un eveniment din Germania, la care a participat alături de președintele României.

Ulterior, casa de bijuterii a postat pe paginile rețelelor sociale mai multe poze în care Carmen Iohannis apare purtând cele două bijuterii din aur alb cu diamante.

„Suntem mândri să creăm piese atemporale care onorează și celebrează frumusețea și individualitatea unică a celor care le poartă” - este mesajul care însoțește imaginile cu Prima Doamnă.

Evenimentul în cauză a avut loc în data de 3 iunie - președintele Klaus Iohannis și soția au participat la o întâlnire cu primarul din orașul german Duesseldorf, Stephan Kaller.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Partenerii noștri