Live

Coronavirus. Prima măsură anunțată de Metrorex pentru evitarea supraaglomerării din stații

Data actualizării: Data publicării:

Sosirea simultană a trenurilor la peroanele staţiilor unde se înregistrează un trafic mai mare de călători va fi evitată în perioadele cu vârf de trafic, iar pentru micşorarea timpilor de întoarcere a trenurilor la capetele de magistrale a fost introdus suplimentar personal de conducere a trenurilor, informează Metrorex.

"Metrorex are un plan de acţiune bine stabilit în situaţia supraaglomerării staţiilor de metrou la orele de vârf de trafic. Astfel, în aceste perioade se circulă cu toată flota de trenuri existentă. În perioadele cu vârf de trafic va fi evitată sosirea simultană a trenurilor la peroanele staţiilor unde se înregistrează un trafic mai mare de călători. De asemenea, a fost introdus suplimentar, personal de conducere a trenurilor pentru micşorarea timpilor de întoarcere a trenurilor la capetele de magistrale, prin preluarea rapidă a comenzilor de la posturile opuse de conducere a trenurilor", se arată într-un comunicat al companiei remis luni Agerpres.

Potrivit sursei citate, pentru limitarea răspândirii infecţiei cu coronavirus (Covid - 19) trenurile de metrou sunt dezinfectate suplimentar la nivelul barelor de susţinere şi a butoanelor de deschidere a uşilor din interiorul acestora cu produse autorizate de Ministerul Sănătăţii. În plus, Metrorex a transmis adrese firmelor cu care are contract pentru salubrizare, să intensifice acţiunile de curăţenie şi igienizare a spaţiilor publice şi spaţiilor tehnice din staţiile de metrou prin acţiuni de colectare şi evacuare a gunoiului menajer din staţii şi depouri, servicii de dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie - igienizare. Punctele de lucru ale personalului ce intră în contact cu bancnotele au fost dotate cu dispersoare cu gel antibacterian.

"În acest context, Metrorex recomandă publicului călător să respecte măsurile de igienă pe timpul călătoriei cu metroul. Atât în staţiile de metrou, cât şi în trenuri, călătorii se pot informa din afişele educative expuse la loc vizibil cu privire la prevenţia împotriva infectării cu coronavirus", subliniază comunicatul.

Pe teritoriul României au fost înregistrate, până duminică, 15 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 (coronavirus), dintre aceste cinci au fost declarate vindecate şi externate, informează Grupul de Comunicare Strategică.

Editor: I. I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grindeanu: „De vreo trei ani tot îl rog pe Nicușor Dan să preia metroul. Sper să se şi întâmple”

Grevă la metrou. Ce spune șefa Metrorex despre riscul ca angajații să oprească lucrul

Angajații de la metrou ar putea intra în grevă. Negocierile între sindicate și conducerea Metrorex au eșuat

Principalele stații de metrou din București vor avea câte un defibrilator. DSU: Aparatele pot fi utilizate „cu minimă pregătire”

Partenerii noștri