Live

Congresul SUA se închide publicului după ce un membru de cabinet senatorial a fost depistat cu coronavirus

Data publicării:
Foto: Gulliver/GettyImages

Clădirea Capitoliului, care găzduieşte legislativul SUA, a fost în mare parte închisă publicului joi, după ce un membru din echipa unei senatoare a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus Covid-19, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Accesul limitat în clădire va fi permis cu începere de la ora locală 5 p.m. (21.00 GMT), dar Centrul pentru vizitatori al Capitoliului va rămâne închis şi toate tururile publice sunt suspendate, au precizat responsabilii cu securitatea şi administraţia ai Camerei reprezentanţilor şi Senatului („sergeant at arms”).

Vor putea intra în continuare membrii legislativului, personalul cabinetelor şi vizitatori pentru chestiuni oficiale.

Măsurile vin după ce miercuri senatoarea democrată Maria Cantwell a anunţat că îşi închide biroul din Washington D.C. pentru că în ajun un membru al echipei sale a fost testat pozitiv pentru Covid-19.

Senatorul republican Tom Cotton a anunţat la rândul său joi într-un comunicat că îşi închide biroul din Washington D.C. ca măsură de precauţie.

„Este probabil ca şi alţi angajaţi ai Congresului să fie testaţi pozitiv zilele care vin”, a menţionat senatorul, subliniind că activitatea legislativă nu va fi perturbată decât în foarte mică măsură, întrucât de vineri legislatorii intră într-o pauză de o săptămână.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Partenerii noștri