Live

Comisia de Apărare din Senat, fără cvorum. Prefect: Am văzut imagini la TV. Ordinul, semnat după miezul nopții

Data actualizării: Data publicării:

Nu sunt suficienți senatori la Comisia de Apărare pentru a asigura cvorumul necesar audierii persoanelor responsabile pentru deciziile luate cu privire la intervenția în forță a jandarmilor la protestul din 10 august. Speranța Cliseru, prefectul Capitalei, a afirmat că a semnat ordinul de intervenție a pieței după ora 12:00, în timp ce jandarmii au afirmat că ordinul a fost semnat la ora 23:00. În acest interval a fost evacuată deja Piața Victoriei și au avut loc violențe gratuite din partea jandarmilor.

Ședinţa a fost suspendată din lipsă de cvorum. Potrivit preşedintelui comisiei, liberalul Marcel Vela, invitaţiile pentru prefectul Capitalei şi şeful dispozitivului de jandarmi, Laurenţiu Cazan, vor fi refăcute pentru marţea viitoare.

„Jandarmeria a făcut ceea ce trebuia să facă”, a spus Speranța Cliseru, luni, la Parlament.

„Au fost imagini pe care le-ați văzut și dumneavoastră (la televizor, n.red.), nu a fost vreo dotare specială. Eu nu m-am aflat în centrul de comandă. Nu existau două centre. Cum v-a spus și domnul viceprimar (Aurelian Bădulescu, n.red.), nu ne-am aflat noi în centru, în centrul mobil au fost persoane care probabil trebuia să fie în centrul mobil. Centrul e un vehicul mobil”, a adăugat prefectul Capitalei.

„Am văzut ceea ce ați văzut și dumneavoastră, imaginile care se difuzează în media”, a mai spus ea.

Întrebată despre acel „flux informațional intern” în baza cărora s-a luat decizia reprimării violente a protestului, Speranța Cliseru a spus că „șeful de operațiuni al Jandarmeriei a mai venit, a mai plecat” și că s-a bazat pe buna credință a informațiilor venite de la Jandarmerie și pe profesionalismul acesteia.

Cliseru a mai spus că în ziua de 10 august nu a vorbit cu Carmen Dan, dar că s-a „consultat” ulterior cu ministrul de Interne.

În plus, prefectul Capitalei a afirmat că a semnat ordinul de evacuare a Pieței după miezul nopții.

„Cred că era după 12:00 noaptea. Era deja evacuată piața”, a afirmat Cliseru.

Întrebată despre afirmațiile mariorului Laurențiu Cazan, care a coordonat activitatea jandarmilor la protest, prefectul Capitalei a spus că nu știe ce spune el: „Eu spun ce spun eu”.

„Nu am ce să regret, acel ordin respecta legislația. (Reporter: E normal mai întâi să se intervină și apoi să semnați ordinul?) E conform legii, jandarmii se apără și fără ordin de la prefect. Nu e relevantă ora”, a adăugat ea.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primele condamnări definitive în dosarul „10 august”: Ce pedepse au primit doi bărbați care au atacat-o pe jandarmeriță

Ping-pong cu „Dosarul 10 august”. Procesul privind redeschiderea anchetei se mută de la Curtea de Apel la Tribunalul București

Prima reacție a premierului Orban la clasarea dosarului „10 august”: Nu o înţeleg

Protestatar rănit la „10 august”, despre decizia DIICOT: Este o rușine, o cicatrice urâtă

Partenerii noștri