Live

Cod galben de vânt şi ninsori abundente în 23 de judeţe

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Gulliver/ Getty IMages

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat, marţi, informarea meteorologică ce este în vigoare încă de luni seară şi anunţă cod galben de intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ şi strat de zăpadă consistent la munte, dar şi polei în zonele joase. Avertizarea vizează 23 de judeţe şi va fi valabilă până miercuri la ora 20.00.

Potrivit ANM, de marţi, ora 12:00, până miercuri la ora 20:00, precipitaţiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţării.

„La început, vor fi mai ales ninsori, ce se vor transforma treptat în lapoviţă şi ploaie şi vor favoriza producerea de polei în Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Banat şi pe arii restrânse în rest, cu precădere în Muntenia şi Moldova. Cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi izolat 30…35 l/mp, cu precădere în zonele de munte şi în sud-vest”, anunţă meteorologii.

Potrivit acestora, vântul se va intensifica, cu viteze de 50...55 km/h în regiunile vestice, dar mai ales în zona de munte, unde temporar vor predomina ninsorile.
      
În plus, precipitaţiile vor continua în noaptea de miercuri spre joi (17/18 ianuarie) în estul, sud-estul şi centrul teritoriului şi se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării.

Totodată, meteorologii anunţă că, de marţi, ora 17.00, până miercuri la ora 20.00, va fi cod galben de intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ şi strat de zăpadă consistent, în zona de munte, dar şi cod galben de polei în sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei şi a Transilvaniei.

Astfel, vor fi sub cod galben toate localităţile din judeţele Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Caraş-Severin, Hunedioara, Alba, Sibiu, Braşov, Harghita, Mureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Sălaj şi Maramureş, dar şi localităţi din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare.

Ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi local se va depune strat consistent de zăpadă, în seara zilei de marţi (16 ianuarie) şi în noaptea de marţi spre miercuri (16/17 ianuarie) în Carpaţii Occidentali, în nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali, iar în cursul zilei de miercuri (17 ianuarie) mai ales în zona Carpaţilor Meridionali.

Vântul va prezenta intensificări cu precădere în zona înaltă, unde rafalele vor depăşi 70...80 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.     

În sudul Banatului, apoi şi în cea mai mare parte a Olteniei şi a Transilvaniei vor fi precipitaţii mixte şi depuneri de polei.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic. Care sunt zonele afectate și cum va fi vremea în Capitală HARTĂ

Cum va fi vremea de sărbători. Estimările meteorologilor pentru următoarele patru săptămâni

Cod portocaliu de viscol în zone din 14 județe. Care sunt zonele vizate de cod galben de vânt puternic și polei HARTĂ

Partenerii noștri