Live

Ciolacu anunță măsuri drastice pentru șoferii beți sau drogați: 10 ani fără permis și confiscarea mașinii

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

PSD vrea înăsprirea sancţiunilor aplicate şoferilor care urcă la volan beţi sau drogaţi. Printre propunerile anunțate sâmbătă de premierul Marcel Ciolacu se numără anularea dreptului de a conduce pentru cel puţin zece ani sau chiar confiscarea mașinii.

„Domnul Cazanciuc ne-a prezentat modificările legislative în ceea ce privește prevenirea și combaterea traficului de droguri și este o prioritate legislativă. Vom veni cu această propunere în primele două săptămâni ale acestei legislaturi a Parlamentului.

Vor fi măsuri și pentru cei care vor conduce sub influența alcoolului și a drogurilor, măsuri drastice și propuneri venite și de la colegi, ca timp de cel puțin 10 ani să nu mai ai dreptul de a deține un permis de conducere dacă ești depistat de poliție într-o astfel de situație”, a anunțat Ciolacu.

De asemenea, premierul a vorbit și despre confiscarea autovehiculului folosit în momentul infracțiunii.

La începutul acestei săptămâni, în contextul prezentării raportului privind accidentul de la 2 Mai produs de un tânăr drogat, ministrul de Interne Cătălin Predoiu a anunţat intenţia de mărire a termenelor pentru restituirea permisului de conducere dacă a fost anulat ca urmare a consumului de alcool sau droguri. ”Voi propune trei ani”, a spus el, scrie News.ro.

Predoiu a mai spus că va propune instituirea măsurii de confiscare obligatorie a mijloacelor de transport în care sunt depistate droguri sau al căror conducător auto a fost confirmat pozitiv cu droguri.

Ulterior, Marcel Ciolacu a afirmat că măsurile de combatere a consumului de droguri anunţate de ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Cătălin Predoiu, sunt un pas înainte pe un traseu corect, dar nu sunt suficiente, apreciind că este nevoie de un efort masiv de destructurare a reţelelor de trafic cu droguri.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polițiștii olandezi au descoperit la o percheziție un pitic de grădină făcut din droguri. „Până și piticul era șocat”

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Dezvăluiri privind un nou zbor privat Nordis care l-a avut la bord pe Marcel Ciolacu. Unde a fost liderul PSD

Ciolacu: „Sunt încrezător că România va reuşi o aderare completă la Schengen până la finalul anului”

Partenerii noștri