Cine sunt Marina, Adrian, Tina și doctor Albert, trimiși în zona roșie a Spitalului din Timișoara. Pot elimina 180 de contacte cu risc
Medicii Spitalului Județean din Timișoara primesc ajutor din mediul virtual. În zonele cu risc crescut, consultațiile sunt făcute de la distanță. Medicii aflați acasă le transmit apoi celor din spital concluziile lor, pentru ca aceștia să intervină fără să se pună în pericol.
Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe
Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
Amendă uriașă: 45.000 de lei pentru un timișorean care a dat foc deșeurilor în spatele curții
Concurență mare la rezidențiat. Jumătate dintre candidați vor ajunge șomeri
Istoria poștei, de la scrisori trimise cu diligența la e-mail
Noi informații cutremurătoare în cazul băiatului mort la spitalul din Târgu-Jiu
O femeie ar fi furat produse medicale dintr-un spital din Capitală. Acestea erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
Cazul băiatului mort în Spitalul din Târgu-Jiu: Noi informații contrazic apărarea chirurgului de gardă
Momentul în care un tramvai din Timișoara sare de pe linii și ajunge pe trotuar. Din primele informații, de vină ar fi fost vatmanul
"O să repetăm imediat parametrii arteriali să vedem dacă rezistă fără CPAP și așteptăm transferul în zona galbenă.
Recepționat"
Așa au loc consulturile la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara.
Marina, Adrian, Tina și doctor Albert sunt medicii virtuali conectați la internet care ajută la comunicarea între doctorii din zona roșie, așa cum a fost denumit perimetrul cu grad mare de contaminare, și cei din afara lui. Astfel, numărul cadrelor medicale care intră în contact direct cu cei infectați este mult mai mic.
Tunde Fabian, medic UPU: "Cu ajutorul colegilor noștri virtuali comunicăm mai bine cu colegii din partea cealaltă care astfel pot să vizualizeze și pacientul și nu mai trebuie să intre în această zonă, au o imagine mult mai amplă asupra pacientului."
În lipsa acestor dispozitive, medicii ar fi fost nevoiți să intre și să iasă de mai multe ori din zona roșie, la pacienții infectați, și ar fi pierdut timp cu echiparea și dezechiparea combinezoanelor.
Mihai Grecu, șef UPU Timișoara: "Încercăm în cât mai mare măsură să scădem expunerea. Ei, acești colegi practic ne ajută să scădem expunerea personalului în special a colegilor care sunt de gardă pe secțiile spitalului."
Cele 5 cadre medicale virtuale au fost donate Spitalului Județean de o asociație non-profit.
Raul Pătrașcu, manager Spitalul Jud. Timișoara: "Este vorba despre un medic și 4 asistente virtuale pe care le vom folosi în Unitatea de Primire a Urgențelor pentru că acolo pericolul de expunere este cel mai mare, pentru că vin pacienții posibili contaminați, ei sunt triați prin protocoalele noastre speciale și împărțiți pe circuite speciale."
Realizatorii medicilor virtuali estimează că în două luni un singur device poate elimina până la 180 de contacte cu potențial de infectare pentru cadrele medicale. Astfel de dispozitive au ajuns și la spitale din Suceava și București.
Redactare G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News