Video&Foto Cine a avut ținute nepotrivite la concertul de la Ateneu, unde Guvernul a marcat încheierea președinției României la Consiliul UE
Evenimentul de vineri seară de la Ateneu, prin care Guvernul condus de Viorica Dăncilă a ținut să marcheze încheierea președinției României la Consiliul UE, nu a fost lipsit de momente stânjenitoare: de la minștri care au venit grămadă și s-au oprit în foaierul Ateneului pentru că nu știau pe unde să meargă, la o poezie recitată cu atât de mult patos de un copil, încât a lăsat audiența în lacrimi. Mai mult, la fel ca la evenimentul din ianuarie, când România a marcat preluarea președinției Consilului UE, nici de această dată miniștrii nu au respectat dress code-ul.
Viorica Dăncilă a sosit la concertul de la Ateneu cu alai mare, cu toți membrii Cabinetului său. Ea a călcat prima pe covorul roșu, iar în urma ei au venit miniștrii. Au rămas blocați în fața scărilor pentru câteva secunde, pentru că nu știau pe unde să urce la concert. S-au organizat și au reușit să ajungă în sala de concerte.
USR PLUS cere ca Dăncilă să nu mai fie consilier la BNR
Dăncilă, editorialist în Jerusalem Post. CTP: A văzut-o pe Firea dansând Jerusalema
Alexandru Rafila n-a votat-o pe Dăncilă
Viorica Dăncilă îl acuză pe Klaus Iohannis că a inventat cuvântul "giroscop"
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu
Theodor Stolojan acuză USR de lipsă de profesionalism. „Pune pe masă o hartie cu 8 cerințe și apoi pleacă. Nu e o metodă de negociere”
Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”. Parchetul General a deschis dosar penal
35 de ani de la Revoluție: Balconul Operei din Timișoara s-a umplut de oameni
Locul, natura evenimentului și mai ales covorul roșu au impus, desigur, şi un dress code: ţinută de seară. Domnii ar fi trebuit să poarte papion și smoching negru, iar doamnele să fie îmbrăcate cu rochie lungă.
Viorica Dăncilă a ales să poarte o rochie lungă, neagră, cu motive românești. Și Ana Birchall s-a adaptat dress code-ului. A purtat o rochie lungă, vișinie, de catifea.
În schimb, Carmen Dan, Ecaterina Andronescu și Lia Olguța Vasilescu au încălcat regulile vestimentare. Toate trei au purtat rochii până la genunchi.
În cazul domnilor, doar Eugen Teodorovici a venit îmbrăcat în smoching și a purtat papion. Restul miniștrilor au venit în costume cu cravată.
Seara a avut și un moment care s-a dorit încărcat de emoție. Un copil a recitat cu foarte mult patos o poezie pe scenă și a atras aplauze furtunoase și lacrimile audienței. Poezia interpretat de băiat a fost găsită în ranița unui soldat care a murit în Primul Război Mondial.
Concertul care a marcat, simbolic, încheierea președinției române la Consiliul Uniunii Europene a fost susținut de Orchestra Română de Tineret, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal. S-au interpretat balade și hore românești.
Nu toți miniștrii au rezonat însă cu play-listul. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a părăsit sala înainte.
Evenimentul s-a încheiat cu o fotografie de familie, pe treptele din foaierul Ateneului. Iar premierul Viorica Dăncilă a mai rămas minute în șir să strângă mâinile participanților la eveniment și să facă poze.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News