Live

Cinci persoane au fost prinse cu droguri la tabăra de vară de la Băile Tuşnad, la care a participat Viktor Orban

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Getty Images

Cinci persoane au fost depistate cu droguri de risc şi de mare risc la Tabăra de Vară „Tusvanyos”, de la Băile Tuşnad, în cadrul unor acţiuni derulate de specialiştii în combaterea criminalităţii organizate.

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu-Mureş „au acţionat pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în oraşul Băile Tuşnad, cu ocazia desfăşurării unor manifestări publice” între 19 şi 23 iulie, potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al IPJ Harghita, preluate de Agerpres.

În perioada respectivă, la Băile Tuşnad s-a desfăşurat Universitatea de Vară şi tabăra studenţească „Tusvanyos”, la care a luat parte și prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban.

În cadrul controalelor, poliţiştii au identificat cinci persoane, toate din Harghita, care deţineau droguri - respectiv canabis şi ecstasy - atât pentru consum propriu, cât şi pentru a le vinde în cadrul festivalului.

„Poliţiştii au constatat cinci infracţiuni de deţinere de droguri, în vederea consumului propriu, fiind depistate în interiorul unui festival cinci persoane, toate din judeţul Harghita, având asupra lor diferite cantităţi de droguri de risc, sub formă de canabis, şi de mare risc, sub formă de comprimate de ecstasy. Drogurile ar fi fost destinate atât comercializării în cadrul festivalului, cât şi în vederea consumului propriu”, se arată în informarea IPJ Harghita.

Au fost întocmite dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu şi deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu.

Cercetările sunt continuate, împreună cu procurorii DIICOT, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, mai precizează sursa citată.

Un incident a avut loc sâmbătă la Băile Tușnad în timpul discursului susţinut de premierul maghiar Viktor Orban cu ocazia festivităţii de închidere a Universității de vară din localitate. Un bărbat a afişat din mijlocul mulţimii un banner cu mesajul „Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc!” - trimitere la motto-ul din acest an al Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, care a fost „Unele lucruri sunt eterne”.

Gestul a stârnit nemulțumirea celor din jur, care au încercat să acopere afişul și l-au huiduit pe protestatar. În cele din urmă, forţele de ordine l-au scos din mulţime şi l-au îndepărtat pe bărbat din zona în care avea loc evenimentul.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bătrân de 70 de ani din Timișoara, prins în flagrant după ce a preluat un colet cu 9 kilograme de cannabis primit din Spania

Master în Toxicologie la UMF Timișoara. Viitorii medici vor învăța cum să trateze pacienții dependenți de droguri

Un depozit plin cu drogul captagon a apărut într-o înregistrare video din Siria. Implicarea regimului Assad în traficul pe scară largă

Elton John spune că legalizarea marijuanei „este una dintre cele mai mari greșeli ale tuturor timpurilor”

Partenerii noștri