Live

Cei doi frați de 3 și 5 ani au plecat de acasă după ce ar fi fost bătuţi de tatăl lor

Data publicării:
Doi copii, de 3 și 5 ani, din satul Globurău, județul Caraş-Severin, au dispărut de acasă. Foto: IPJ Caraș Serverin

Copiii de 3 şi 5 ani, din satul Globurău, județul Caraș-Serverin, care au dispărut miercuri seara şi au fost găsiţi după aproape 18 ore de căutări, au plecat de acasă pentru că ar fi fost bătuţi de tatăl lor, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin. Cei doi frați au fost căutaţi de sute de forţe de ordine, câini de urmă şi chiar de un elicopter.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz, pentru rele tratamente aplicate minorilor, iar copiii au fost preluaţi de reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin pentru a dispune măsuri conform competenţelor instituţionale.

"În urma verificărilor efectuate de poliţişti cu privire la situaţia celor doi fraţi dispăruţi şi găsiţi în cursul zilei de joi, 3 iunie, s-a stabilit că aceştia au plecat de la domiciliu după ce ar fi fost agresaţi fizic de tatăl lor. În acest caz, poliţiştii s-au autosesizat şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorilor, efectuând cercetări în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate", au precizat reprezentanţii IPJ Caraş-Severin, potrivit Agerpres.

Până la momentul dispariţiei celor doi fraţi, Poliţia nu a fost sesizată cu privire la astfel de fapte referitoare la cei doi minori.

Cei doi frați dispăruți de acasă au fost găsiți la 8 kilometri de casă

Cei doi fraţi din satul Globurău, comuna Mehadia, care au plecat de acasă miercuri seara, au fost găsiţi joi după-amiază, în apropiere de satul Plugova, la aproximativ opt kilometri de locuinţă. Copiii au fost văzuţi pe marginea DN 6 de un șofer, care a sunat la 112. Minorii au fost preluaţi iniţial de poliţişti. 

Sute de poliţişti, jandarmi, pompieri, salvamontişti şi pădurari, dar şi localnici care cunosc foarte bine zona, i-au căutat pe cei doi fraţi, în sprijinul echipelor fiind mobilizaţi un elicopter IGAV, câini de urmă şi câini de salvare.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

14 persoane din Caraș - Severin, suspectate că au reţinut, dar nu au virat contribuţiile pentru salarii. Cât este prejudiciul estimat

Furt de gaze naturale în Caraş-Severin: un bărbat a modificat mai multe contoare, cauzând o pagubă de 20.000 de euro

Francesca Eastwood a fost arestată. Ce acuzații i se aduc fiicei lui Clint Eastwood

Percheziții DNA la sediul CJ Caraș-Severin. Procurorii cercetează vânzarea unui aparat RMN cu 10.000 de euro - Surse

Partenerii noștri