Live

Cea mai mare diferență găsită de ANAF la o persoană între veniturile declarate și cele estimate, 4,5 milioane de lei

Data actualizării: Data publicării:
Cea mai mare diferenţă între veniturile declarate de un contribuabil şi cele estimate - 4,5 milioane lei. Foto: Getty Images

Cea mai mare diferenţă descoperită în august între veniturile declarate de un contribuabil şi cele estimate de ANAF la persoane fizice se ridică la 4,5 milioane lei. Persoana respectivă are de plătit statului impozite de un milion de lei, a anunţat, vineri, preşedintele instituţiei, Lucian Ovidiu Heiuş, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Controlul veniturilor persoanelor fizice. În luna august, ca urmare a deciziilor emise, am descoperit diferenţe între veniturile declarate şi veniturile estimate de noi şi practic pentru care nu s-a plătit impozit de 18,9 milioane de lei. Impozitele stabilite suplimentar au fost de 4,6 milioane de lei. Cea mai mare diferenţă: aşa cum v-am obişnuit, vi le dau pe primele trei. Cea mai mare diferenţă a fost în judeţul Timiş, o diferenţă de bază impozabilă, practic dintre veniturile declarate/estimate de 4,5 milioane de lei. Impozitul stabilit a fost de un milion de lei. Pe locul doi este o persoană din Vrancea, unde diferenţa a fost de 3,3 milioane de lei, impozitul stabilit a fost de 889.000 de lei şi pe treia în Prahova, diferenţa a fost de 2,7 milioane de lei şi impozitul stabilit a fost de 723.000 de lei", a declarat Lucian Ovidiu Heiuş, citat de Agerpres.

În iulie, cea mai mare diferență găsită de ANAF la o persoană între veniturile declarate și cele estimate este de 11,7 milioane de lei.

Preşedintele ANAF a anunţat în iunie că instituţia va demara din 1 iulie controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obţinerii averilor fiecărei persoane.

"Începând cu 1 iulie, ANAF va începe controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obţinerii averilor fiecărei persoane. Este o jignire pentru oamenii cinstiţi care muncesc greu, uneori de dimineaţa până seara, să vadă că în jurul lor alţii îşi cumpără case care se învârt după soare, îşi achiziţionează maşini exorbitant de scumpe, şi ei nu au lucrat o zi în viaţa lor şi nu au plătit un impozit. Este, de asemenea, nedrept pentru agenţii economici, care majoritatea lor îşi desfăşoară business-urile corect, îşi plătesc taxele şi impozitele la timp, iar alţi patroni fac evaziune fiscală, folosesc muncă la negru, se îmbogăţesc nemeritat şi nu plătesc niciun impozit în viaţa lor. Trebuie să fim realişti şi să înţelegem că aceste mecanisme sunt dăunătoare atât bugetului de stat, dar în acelaşi timp creează şi o mare frustrare în rândul societăţii româneşti, creând chiar modele antisociale. Avem peste tot exemple de şmecheri care sfidează cu opulenţa şi luxul pe cere îl afişează, care cheltuie sume de bani exorbitante, sfidând pe omul de rând şi care în viaţa lor nu au plătit niciun impozit, iar când verifici veniturile pe care le au constaţi că ele sunt aproape inexistente", a declarat atunci Lucian Ovidiu Heiuş.

El a spus că în aceste zone se vor concentra controalele pentru a verifica dacă averile acumulate sunt în concordanţă cu veniturile obţinute.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

ANAF dezminte că implementarea e-Factura riscă să lase milioane de români fără energie şi gaze naturale

ANAF dezminte un fake news privind taxa de 10% pe banii din conturile bancare ale românilor

Călin Georgescu și influencerii care l-au promovat pe TikTok sunt verificați de ANAF

Peste 50.000 de firme şi persoane au beneficiat de amnistie fiscală. Cât a încasat statul până acum

Partenerii noștri