Ce se va întâmpla cu programul magazinelor. Prefectul capitalei: Vom cere date de la retaileri pentru a vedea comportamentul clienților
Prefectul capitalei, Alin Stoica, a spus duminică dimineață la Digi24 că vor fi cerute datele cu privire la comportamentul clienților după ce magazinele au început să se închidă la ora 18:00, acolo unde incidența cazurilor este ridicată. „Am avut anumite semnale că în unele locuri s-au produs aglomerări”, a spus el.
Rafila: Valul 7 al pandemiei, posibil la toamnă
Ce e nou în valul 6 al pandemiei
Cum am putea scăpa de pandemie?
Noi estimări privind valul 5 al pandemiei
Europa a primit Noul An cu multe restricții
Ar putea aduce varianta Omicron sfârșitul pandemiei?
Spitalul Universitar București, sufocat de numărul mare de pacienți: „E groaznic, e groaznic ce e aici”
Haos în prima zi cu certificatul verde
Ce restricții pregătesc autoritățile
„Vom avea discuții cu marii retaileri și magazinele mici pentru a vedea care a fost comportamentul clienților. În funcție de aceste analize, săptămâna viitoare le vom solicita de la comercianți, vom lua măsuri”, a spus Alin Stoica, la Digi24.
Prefectul capitalei a spus că „am avut anumite semnale că în unele locuri s-au produs aglomerări”.
„Avem informații că la închiderea programului există tendința de a se aglomera. Există tipul acela de comportament de cumpărător de weekend”, a completat el, precizând că astfel de restricții cu privire la program ar putea fi extinse și către micii comercianți.
„Deocamdată avem această regulă, trebuie să vedem ce alte măsuri complementare putem lua pentru a evita aglomerarea magazinelor”, a subliniat acesta.
În ceea ce privește cozile de la benzinării, după ora 18:00, Stoica a spus că a văzut imaginile: „Comportamentul acelor clienți era destul de responsabil. A fost un fenomen care s-a petrecut vineri seară”.
El a spus că în aceste zile a fost o prezență mai mare a forțelor de ordine pe străzile din București, dar au fost „legate și de celelalte manifestări, nu neapărat pentru a aplica amenzi, în primul rând pentru a verifica că se respectă regulile și pentru a verifica declarațiile”.
În ceea ce privește Paștele, el a spus că „nu vor fi impuse noi reguli”. „Sunt cele în vigoare. Există un platou, previzionăm că nu mai crește”.
Alin Stoica a precizat că Paștele minorităților religioase a fost fără incidente și speră că și de Paștele ortodox va fi la fel.
Întrebat despre protestele din aceste zile față de restricții, prefectul capitalei a spus că „nu au ajuns la mine niște revendicări punctuale sau niște propuneri alternative, am văzut că mesajul este destul de confuz. Sunt oameni care neagă că ar exista o problemă sunt și oameni care spun că măsurile afectează industria HORECA, dar cu ei au existat discuții”.
Prefectul a mai spus că nu există ceva concret cu privire la organizarea de evenimente de test cu public mare în București, fiind doar „o variantă de lucru”.
Totodată, Alin Stoica a spus că nu știe dacă vor fi organizate centre de vaccinare non stop în București, dar că se lucrează la noi centre și extinderea capacității de vaccinare, inclusiv prin medicii de familie.
Editor : G.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News