Live

Ce prevede Articolul 7 din Tratatul UE, „arma nucleară” împotriva statelor membre care încalcă valorile Uniunii

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Parlamentul European a aprobat, miercuri, o rezoluție prin care se demarează procedura pentru declanșarea Articolului 7 al Tratatului UE împotriva Ungariei. Articolul 7 din Tratatul UE este procedura cea mai radicală de sancţiuni existentă împotriva unui stat membru, care ar putea duce la suspendarea dreptului de vot al Ungariei.


Acest mecanism utilizat până acum doar în cazul Poloniei este prevăzut ca o ultimă măsură faţă de o ţară care comite o "încălcare gravă" a valorilor UE - printre care asupra statului de drept, scrie Agerpres.

CITIȚI ȘI: C. Diaconescu: După activarea Articolului 7 pentru Ungaria, în octombrie, România va intra în discuție la PE

Calificat adesea drept "armă nucleară" instituţională, Articolul  7 poate duce în cele din urmă la o suspendare a anumitor drepturi ale unui stat membru, în special, al dreptului său de vot în Consiliul UE, organism în care cei 28 de membri definitivează legislaţiile europene.

În comparaţie, procedurile de infringement pe care le poate lansa Comisia împotriva unor ţări care încalcă normele UE, mult mai obişnuite, nu pot duce în ultima instanţă decât la sancţiuni financiare împotriva unei ţări.

Cum funcționează Articolul 7 din Tratatul UE

„Articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene prevede un mecanism de întărire a valorile UE. Conform 7(1), Consiliul poate stabili că există un risc clar de încălcare serioasă a valorilor UE de către un stat membru, prevenind o încălcare efectivă prin anumite recomandări specifice adresate respectivului stat membru.

Articolul 7 poate fi activat de o treime din statele membre, de Parlament sau de Comisie. Consiliul trebuie să adopte o decizie cu o majoritate de patru cincimi după ce a primit consimțământul Parlamentului, care trebuie dat cu două treimi din voturile exprimate și majoritatea absolută a deputaților.

Următoarea etapă este articolul 7(2) prin care Comisia sau Consiliul pot stabili o încălcare efectivă, la propunerea a unei treimi din statele membre. Consiliul trebuie să decidă în unanimitate și Parlamentul trebuie să își dea acordul. Articolul 7(3) prevede sancțiuni, cum ar fi suspendarea dreptului de vot”, scrie caleaeuropeana.ro.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Declarație comună: România şi Bulgaria vor adera deplin la Schengen. Controalele la granițele terestre vor mai fi menținute încă 6 luni

Statele UE trebuie să aplice mandatul de arestare al CPI împotriva lui Netanyahu, avertizează Borrell. „Nu e nimic antisemit”

Fermierii polonezi au blocat un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina. Cauzele protestului

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Partenerii noștri