Live

Cazul protestatarului AUR care a desenat o svastică pe steagul UE ajunge la Parchetul General. „E un semnal de instigare la violență”

Data actualizării: Data publicării:
Un protestatar desenează o svastică pe un steag al UE în timp ce sute de oameni asaltează intrarea Parlamentului României. Foto: Profimedia Images/ Daniel Mihailescu

Deputatul PNL Alexandru Muraru anunță că a sezisat Parchetul General și Poliția, după ce un protestatar AUR a desenat o svastică pe un steag al UE, în timpul protestelor de marți de la Parlament.

„Simbolul nazist folosit de unii manifestanți în cadrul protestului din fața Parlamentului României, la care au luat parte și demnitari ai grupului parlamentar AUR, reprezintă o infracțiune flagrantă care trebuie imediat investigată și sancționată ferm”, spune într-un comunicat Muraru, care este reprezentant al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei.

„Este inacceptabil pentru statul român să tolereze așa ceva și este, deopotrivă, insultător pentru memoria suferințelor celor care și-au pierdut viața în lagărele de concentrare ale Germaniei naziste și puținilor urmași ai acestora”, mai spune deputatul.

În opinia sa, fotografia cu svastica desenată pe steagul UE de către un protestatar este „un semnal de instigare la violență și ură, care a prejudiciat grav imaginea României în cele mai cunoscute publicații din lume”.

„Asemenea acte de vandalism nu pot rămâne nepedepsite, motiv pentru care am sesizat organele de urmărire penală, respectiv Poliția Română și Procurorul General, pe numele făptașilor dar cu atât mai mult, al instigatorilor și principalilor responsabili pentru astfel de conduite publice care încalcă flagrant legea privind interzicerea organizațiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii şi omenirii”, arată deputatul într-un comunicat.

Muraru mai spune că „acest gest inacceptabil este o palmă dată memoriei milioanelor de victime ale regimului german nazist și nu poate fi decât o consecință a derapajelor unei formațiuni politice neolegionare, care a folosit tribuna Parlamentului ca portavoce a mesajelor admirative față de criminalii de război”.

„Expresiile extremiste ale unor reprezentanți în Parlamentul României sunt inacceptabile în fața opiniei publice, a persoanelor și organizațiilor care luptă pentru memoria victimelor Holocaustului. Acest comportament reprobabil din partea unor demnitari nu a făcut altceva decât să se materializeze în incidente publice de natură xenofobă”, continuă deputatul.

„Degradarea și tensionarea repetată a atmosferei din Parlament a creat acest context social, iar desenarea svasticii este o consecință directă a politicii partidului extremist AUR. Ascensiunea acestei formațiuni politice în Parlament a degradat încontinuu, masiv, discursul public și a reluat o amplă operațiune sistematică de punere în discuție a faptelor istorice din anii 40, de elogiere a criminalilor de război, de relativizare a crimelor din timpul Holocaustului, de parodiere a simbolurilor memoriei victimelor Holocaustului. Toate acestea reprezintă o escaladare fără precedent după anii 90”, a mai spus el.

Muraru adaugă că „instituțiile abilitate trebuie să fie ferme și să lucreze de urgență cu celeritate în cercetarea și sancționarea unor astfel de fapte antisociale și ilegale, care produc grave prejudicii de imagine statului român. Orice întârziere este intolerabilă pentru că poate însemna acceptare, nepăsare sau chiar încurajare prin pasivitate și neimplicare. Utilizarea simbolurilor naziste este o contestare și prejudiciere a valorilor europene, iar folosirea unor elemente de natură rasistă este inacceptabilă într-un stat modern precum România”.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Scandal pe modificarea legii spaţiilor verzi. Nicușor Dan: „Sute de hectare de spaţiu verde din Bucureşti pot să dispară”

Scandal în Italia după ce Giorgia Meloni a numit în guvern un deputat care a fost fotografiat cu svastica pe braţ

Bode, despre monitorizarea gardului care împrejmuiește Parlamentul: Jandarmii păzesc punctele de acces, nu gardul dintre ele

Biserica Catolică condamnă folosirea drapelului nazist la o înmormântare din Roma: Un simbol îngrozitor, ireconciliabil cu creștinismul

Partenerii noștri