Live

Cât de eficiente sunt booster-ele Pfizer și Moderna. Ce arată studiile făcute în octombrie de către cele două companii

Data actualizării: Data publicării:
Persoană vaccinată cu doza 3 (booster), imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

A treia doză de booster de vaccin anti-COVID Pfizer făcută persoanelor vaccinate deja cu schema completă reface protecția imunitară la cotele cele mai înalte obținute imediat după cea de-a doua doză, arată datele unui studiu realizat în luna octombrie. A treia doză are, astfel, o eficiență de 95,6% împotriva formelor simptomatice ale bolii, comparativ cu persoanele vaccinate cu doar două doze. În ceea ce privește booster-ul de la Moderna, acesta crește de 17 ori numărul de anticorpi împotriva variantei Delta, conform unei analize a Centrului pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC) din SUA, realizate în aceeași perioadă.

Studiul clinic Pfizer, realizat în rândul a 10.000 de persoane cu vârsta peste 16 ani, arată „o eficacitate relativă de 95,6%” şi „un profil de siguranţă favorabil”. Studiul a fost realizat în timp ce „varianta Delta de coronavirus a fost principala tulpină” care a circulat pe durata realizării cercetărilor.

„Aceste rezultate demonstrează încă o dată utilitatea dozelor de rapel (booster) în eforturile noastre de a proteja populaţia împotriva acestei boli”, a spus Albert Bourla, director general al Pfizer.

Vârsta medie a participanţilor la studiu a fost de aproximativ 53 de ani.

Cât de eficient e vaccinul Pfizer la cinci luni după administrarea schemei complete (două doze)

Referitor la vaccinul Pfizer, revista de specialitate The Lancet a publicat la începutul lunii octombrie 2021 un studiu despre eficacitatea sa. Cercetarea a fost făcută în SUA în perioada 14 decembrie 2020 - 8 august 2021, pe un număr de peste 3,4 milioane de persoane. 

În cazul persoanelor vaccinate cu schema completă (două doze), vaccinul Pfizer a avut o „eficiență împotriva Sars-Cov-2” de 73% și de 90% împotriva formelor grave care au necesitat spitalizare.

Astfel, eficiența împotriva infecțiilor a scăzut de la 88% (în prima lună de la vaccinarea completă) la 47% (după cinci luni).

Împotriva variantei Delta, vaccinul Pfizer are o eficiență de 93% în prima lună, care scade la 53% după patru luni.

În ceea ce priveşte celelalte variante (non-Delta), eficiența este de 97% (prima lună) și ajunge la 67% (după 4-5 luni).

În schimb, vaccinul e eficient timp de cel puțin 6 luni, în proporție de 93%, împotriva dezvoltării unor forme grave care necesită spitalizare, inclusiv în cazul infecţiilor cu varianta Delta.

Booster-ul Moderna crește de 17 ori numărul de anticorpi împotriva variantei Delta a coronavirusului

În cazul dozei 3 (booster) de la Moderna, aceasta va fi făcută și în România cu o cantitate înjumătățită de ser. Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid, Valeriu Gheorghiţă, a explicat că noile date ale companiei arată că, în acest caz, răspunsul imun este la fel ca la doza întreagă, dar că frecvența și intensitatea reacțiilor adverse sunt mai reduse.

Conform unei analize realizate de Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC) din SUA, administrarea unui booster la jumătate de doză crește de 13 ori numărul anticorpilor împotriva variantei originale de coronavirus și de 17 ori în cazul tulpinei Delta.

De asemenea, raportul CDC mai arată că vaccinul Moderna are o eficiență de 93,2% împotriva infecțiilor și de 98,2% împotriva formelor grave care necesită spitalizare, pe durata a cel puțin 5 luni de zile.

Conform Politico, un studiu realizat de CDC a arătat că vaccinul Moderna este „cel mai bun” în prevenirea declanșării unei forme grave de COVID-19, care necesită spitalizare, în cazul persoanelor infectate.

Editor : Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pfizer - BioNTech a dat România în judecată pentru a ne obliga să plătim vaccinurile anti-Covid contractate în pandemie

Primul proces în Germania împotriva unei companii care produce vaccin anti-Covid. Ce despăgubiri cere o femeie pentru efecte secundare

Marea Britanie a aprobat un vaccin anti-Covid care acționează simultan împotriva variantei Omicron și tulpinii originale a virusului

Luni începe vaccinarea cu a patra doză de vaccin anti-COVID. Cui recomandă Ministerul Sănătății administrarea serului Pfizer

Partenerii noștri