Cât câștigă și unde locuiește președintele FIFA, Gianni Infantino. Chirie de mii de euro plătită de FIFA
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a câştigat un salariu de 4,1 milioane de franci elveţieni, echivalentul a 4,35 milioane de euro, în 2023. Suma a fost făcută publică prin raportul anual al FIFA, care reiterează „angajamentul său statutar pentru o mai mare transparenţă”, relatează lequipe.fr.
Sursa citată scrie că, FIFA, pe de altă parte, este mai secretoasă cu privire la alte beneficii financiare primite de preşedintele său.
Gianni Infantino, apartament de lux în Elveția
Publicaţia elveţiană Blick a dezvăluit că Infantino are un apartament luxos în Elveția, la ultimul etaj al unui imobil de lux, cu o terasă imensă. Vederea apartamentului este către lacul Zug.
Pentru acest imobil, FIFA plătește lunar 7.950 de franci elveţieni, adică 8.370 de euro.
Potrivit Blick, contractul a fost semnat de şeful resurselor umane şi de directorul juridic al FIFA, care au precizat că toate remuneraţiile preşedintelui său sunt reglementate prin contract şi stabilite de un comitet independent. „Acest lucru este în conformitate cu pachetul standard de remunerare pentru directorii executivi în multe organizaţii din Elveţia”, a explicat un purtător de cuvânt, mai scrie sursa citată.
Cât câștiga președintele FIFA în 2016
Salariul președintelui Federației Internaționale de Fotbal, Gianni Infantino, a fost fixat, în 2016, la 1,5 milioane de franci elvețieni pe an (1,38 milioane euro), mai puțin cu 25 la sută decât remunerația predecesorului său Joseph Blatter.
Editor : Iulia Bălăianu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News