Cardinalul Leonardo Sandri: Românii, primitori faţă de refugiaţii ucraineni precum bunul samaritean
Cardinalul Leonardo Sandri, Prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, aflat într-o vizită de mai multe zile în România, a mulţumit, duminică, la Blaj, poporului român pentru ajutorul dat refugiaţilor ucraineni.
„Zilele de război par să nu se mai oprească, ritmate fiind nu de ticăitul acelor ceasornicului, ci de şuieratul gloanţelor şi de explozia bombelor, cu clopote care bat în sate nu pentru a-i chema pe oameni la sărbătoarea Domnului, ci pentru a semnala pericolul sau, mai rău, pentru a anunţa moartea unui alt fiu sau a unei fiice”, a afirmat cardinalul în omilia rostită la ceremonia religioasă oficiată duminică în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj.
„În locul cerului larg deschis la Înălţarea lui Isus şi în locul acelei pieţe din Ierusalim unde apostolii plini de Spiritul Cincizecimii vestesc mântuirea, ni se pare că ne aflăm în acel spaţiu de timp dintre miezul zilei şi ceasul al treilea din Vinerea Mare, în care un întuneric dens învăluie popoarele, dar mai ales inimile celor care nu văd şi nu vor să audă chemarea pentru pentru pace şi acel strigăt «să nu mai fie niciodată război»”, a spus înaltul prelat catolic.
El a menţionat că, în cea de-a 100 zi de la izbucnirea conflictului din Ucraina, a dorit să aducă mângâiere în numele Suveranului Pontif poporului ucrainean, trecând graniţa care desparte ţara de România şi întâlnindu-se, apoi, la Sighetu Marmaţiei cu refugiaţi şi cu cei care îi îngrijesc.
„Mulţumesc, aşadar, poporului român şi vouă, pentru că fiind conştienţi de suferinţa şi de răul pe care istoria umană le poate dezlănţui v-aţi făcut apropiaţi şi primitori, fraţi şi surori autentici ai aproapelui vostru, precum bunul samaritean din Evanghelie”, a transmis Cardinalul Sandri.
„Nicio furtună umană nu are puterea de a întuneca pentru totdeauna soarele speranţei în Dumnezeu”
El le-a spus credincioşilor că trebuie să fie convinşi „că nicio furtună umană nu are puterea de a întuneca pentru totdeauna soarele speranţei în Dumnezeu”.
Înaltul prelat a amintit că bisericile creştine se pregătesc pentru celebrarea aniversării a 1.700 de ani de la Conciliul de la Niceea. „Ne rugăm ca acest eveniment, care implică pe creştinii de toate confesiunile, să fie un moment intens înspre unitatea deplină a tuturor credincioşilor în Cristos. Şi spunem acest lucru în primul rând, aici, în România, o ţară în care creştinii ortodocşi, catolici latini şi bizantini şi comunităţile evanghelice trăiesc împreună, unii alături de alţii, suntem ucenicii aceluiaşi Isus şi lumea are nevoie de noi, ca să dăm mărturie spre speranţa la care El ne cheamă”, a conchis Leonardo Sandri, considerat unul din cei mai importanţi şi influenţi cardinali catolici.
Alături de Cardinalul Lucian Mureşan, Leonardo Sandri a cocelebrat duminică Sfânta Liturghie, împreună cu episcopii greco-catolici din România, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, la Sărbătoarea Fericiţilor Episcopi Martiri Greco-Catolici Români.
Cu acest prilej, mai mulţi copii din Blaj au primit Prima Împărtăşanie Solemnă. Prin mijlocirea nunţiului apostolic în România şi Republica Moldova, Miguel Maury Buendia, copiii au primit din partea Papei o binecuvântare apostolică personalizată pentru fiecare dintre ei, mai scrie.
Punctul final al vizitei în România a Cardinalului Sandri este participarea, duminică seara, la un moment de rugăciune în Biserica greco-catolică din cartierul Barbu Lăutaru din Blaj, lăcaş de cult dedicat comunităţii rome din oraş şi care a fost vizitat de Suveranul Pontif în urmă cu trei ani.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News