Carantina de noapte și noile restricții sunt în vigoare de astăzi timp de o lună
Noi restricții, ce pot fi catalogate drept o carantină parțială, au intrat în vigoare începând de luni, 9 noiembrie, de la miezul nopții. Cea mai importantă schimbare se referă la circulația pe timp de noapte, care nu va mai fi permisă între orele 23:00 și 5:00 decât din motive bine întemeiate și cu o declarație pe proprie răspundere. De asemenea, toate școlile din țară sunt în sistem online, iar masca de protecție este obligatorie în toată țara.
În noaptea de duminică spre luni, 8 - 9 noiembrie, restricționarea circulației se aplică între orele 0:00 și 5:00.
Noile măsuri sunt valabile timp de o lună, după care se va face o evaluare a eficienței lor în limitarea răspândirii coronavirusului.
Astfel, începând de luni, 9 noiembrie, toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani vor trebui să poarte mască, în toate spațiile publice deschise și închise, în toată țara, indiferent de valoarea ratei de incidență cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile.
Cea mai controversată măsură se referă la faptul că piețele agroalimentare acoperite, în sistem „hală”, vor fi închise, iar programul magazinelor se încheie la ora 21:00. Excepție fac unitățile farmaceutice, benzinăriile și operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, care își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
Se închid, de asemenea, terasele care au pereți pentru „izolare termică”, iar restaurantele rămân închise în continuare. Polițiștii pregătesc amenzi cuprinse între 3.000 și 15.000 de lei pentru cei care nu se conformează restricțiilor.
Se interzic petrecerile, mai precis „desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private”.
În toate localitățile, activitățile didactice care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ să se desfășoare în sistem online. Adică, inclusiv grădinițele. Doar creșele și after school-urile vor rămâne deschise.
Autoritățile încurajează, de asemenea, munca de acasă, atât în companiile publice, cât și în cele private, pentru evitarea aglomerării transportului public. Acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, programul de lucru trebuie decalat, astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin 2 ore.
Cum se poate circula pe timp de noapte
Circulația în intervalul orar 23:00 - 5:00 este permisă doar pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere;
Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat că a actualizat platforma electronică unde cetățenii pot completa online declarațiile pe propria răspundere și adeverințele de la angajator care atestă motivele deplasării în afara locuinței în intervalul orar 23.00 - 5.00. Platforma electronică https://formular.sts.ro pemite completarea, de pe telefon sau calculator, a câmpurilor predefinite specifice declarației pe propria răspundere, respectiv adeverinței de la angajator.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News