Video&Foto Cantitate uriașă de bani și droguri capturată de polițiști de la o grupare de traficanți din București. Cinci persoane au fost arestate
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din București și procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au prins în flagrant mai mulți membri ai unei grupări specializate în trafic de droguri și au capturat cantități mari de droguri - cannabis, cocaină, amfetamină și ketamină - și de bani de la aceștia.
Sute de mii de euro și de lei, cannabis, cocaină, amfetamină și ketamină au fost ridicate de polițiștii de combatere a criminalității organizate din București și procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, în urma a 2 acțiuni de prindere în flagrant delict și 6 percheziții. Cinci membri ai unei grupări specializate în trafic de droguri au fost arestați preventiv.
Primarul din Crevedia, Petre Florin, vizat de procurorii DIICOT
Un columbian a fost arestat preventiv pentru că a vrut să arunce în aer clădiri din România. El a fost instigat de un bărbat din Rusia
400.000 de dolari falși, schimbați la bancomate. Falsificatori de bani, vizați de percheziții în București și Giurgiu
Operaţiunea „Ghost Gun”
Polițist din Giurgiu, reținut pentru trafic de droguri. În același dosar sunt cercetate alte două persoane
Antrenorul lotului naţional feminin de bob şi sanie este acuzat de proxenetism
Tristan Tate a mers la sediul ANABI ca să-și revendice bolizii de lux
Operațiunea „Bariera”. Sute de autoturisme, controlate de polițiști în vămile din țară
Noi detalii despre uriașa captură de droguri din Portul Constanța
La data de 19 martie 2021, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au realizat o acțiune operativă pentru documentarea activității unei rețele de traficanți, care ar fi importat și distribuit droguri, preponderent în București.
Astfel, a fost realizată o prindere în flagrant delict, stradală, în sectorul 6, a 3 persoane, în timp ce ar fi transportat un colet, în care se aflau aproximativ 9,5 kilograme de cannabis. Asupra celor în cauză, au fost descoperite aproximativ 10 grame de cocaină, iar cele două autoturisme cu care s-ar fi deplasat au fost indisponibilizate.
Continuând activitățile, polițiștii au prins în flagrant delict, pe stradă, în sectorul 4, o femeie, care ar fi transportat aproximativ 3 grame de cocaină. În continuare, polițiștii au efectuat 6 percheziții domiciliare, în București și în județele Ilfov și Prahova, fiind descoperite și ridicate 8 kilograme de cannabis, 1,4 kilograme de amfetamină, 1 kilogram de ketamină, 200 de grame de cocaină, 200 de grame de ciuperci halucinogene, 200.000 de euro, 100.000 de lei și 100 de dolari.
De asemenea, au fost ridicate 11 telefoane mobile, cu cartele sim, un dispozitiv electric de vidat, diferite materiale și recipiente folosite la ambalarea, porționarea și transportul drogurilor și diferite înscrisuri.
Șase persoane au fost prezentate procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală – Secția de Combatere a Traficului de Droguri, cinci dintre ele fiind reținute și, ulterior, arestate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și de mare risc, trafic de droguri de risc și de mare risc și constituirea unui grup infracțional organizat. Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News