Călin Popescu-Tăriceanu, trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale
Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată, marţi, de Parchetul General pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale.
Tăriceanu este acuzat că nu a constatat şi nu a supus la vot în plenul Senatului încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, deşi acesta avea o decizie definitivă în instanţă prin care a fost declarat incompatibil şi nu mai putea ocupa o funcţie publică, informează Agerpres.
În acelaşi dosar, a fost trimis în judecată şi senatorul Cristian Marciu, pentru uzurpare de calităţi oficiale.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, din probele administrate a rezultat faptul că, deşi potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010, Cristian Marciu se afla în stare de incompatibilitate cu funcţia de senator (avea interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică timp de 3 ani de la data de 4 martie 2015, când a rămas definitivă şi irevocabilă decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal), acesta a folosit fără drept, din data de 11 decembrie 2016 până în prezent, calitatea oficială de senator în actuala legislatură a Parlamentului.
În această calitate, Cristian Marciu a îndeplinit acte care implică exerciţiul autorităţii de stat, a participat la şedinţele Senatului, a făcut parte din comisii permanente şi speciale ale Senatului, a avut iniţiative legislative, a votat proiecte de acte normative, a adresat întrebări şi interpelări.
Faţă de Călin Popescu-Tăriceanu, procurorii au reţinut că, în perioada 2 martie 2017 - 2 septembrie 2019, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice unei funcţii de conducere în cadrul Senatului, prin neîndeplinirea actelor vizând constatarea încetării mandatului de senator al lui Marciu (contrar disp. art. 7 alin. 4 rap. la alin. 1 lit. e comb. cu alin. 2 lit. c din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor) şi nesupunerea votului Plenului Senatului a adoptării unei hotărâri de vacantare a locului de senator în cauză, "a cauzat vătămarea drepturilor persoanei care, în urma alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie 2016 a ocupat pe buletinul de vot pentru funcţia de senator poziţia următoare".
Procurorii mai spun că, prin neîndeplinirea obligaţiilor legale, Călin Popescu-Tăriceanu l-a ajutat pe Cristian Marciu să folosească fără drept calitatea oficială de senator ce implică exerciţiul autorităţii de stat, urmată de îndeplinirea actelor legate de această calitate.
Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.
În luna martie, Tăriceanu a fost audiat de procurori în acest caz, el declarând atunci că ancheta Parchetului este neconstituţională şi nelegală, deoarece parlamentarii nu pot fi acuzaţi de abuz în serviciu, ei neavând atribuţii de funcţionari.
"I-am ridicat doamnei procuror o problemă care este de ordin constituţional. Parchetul îşi permite să ancheteze procedurile parlamentare care se circumscriu votului parlamentarilor. După cum ştiţi, mandatul imperativ este nul. Deci, o astfel de anchetă este neconstituţională sau anticonstituţională şi nelegală. În al doilea rând, i-am explicat că am respectat toate prevederile din Legea 96/2006, precum şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Senatului, care stabileşte care sunt atribuţiile preşedintelui. Acuzaţia de abuz în serviciu aş spune că este o invenţie, pentru că parlamentarii nu pot fi acuzaţi ca un funcţionar. Noi nu avem atribuţii de serviciu, ci cu totul şi cu totul alte obligaţii, care derivă din exercitarea mandatului de parlamentar", spunea, la acea vreme, Tăriceanu.
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News