Live

Decăderea unui fost oraș monoindustrial din România. Odată prosperă, localitatea este acum o ruină

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Orașul Călan, sau definiția fidelă a măririi și decăderii unei foste localități monoindustriale. Prosper înainte de 1989, micul oraș din județul Hunedoara este acum opusul celui din perioada comunistă. Combinatul siderurgic, odinioară unicul producător de fontă cenușie din țară, a fost decimat bucată cu bucată, iar dispariția lui a adus și la declinul urbei.

În 1989, la combinatul din Călan lucrau 6.500 de oameni. Mircea Moise era unul dintre ei. Are 54 de ani şi trăiește din salariul soției și din alocațiile pe care le primesc 2 din cei 6 copii ai săi. În 1999 a fost disponibilizat, după mai bine de doua decenii în care a lucrat în siderurgie.

 ”Aveam atunci 48 și de-atunci am lucrat la mai multe societăți de-astea comerciale, 2 ani, 1 an, depinde fiecare cât avea nevoie de om. Acuma de ...iată, eu am jumate de an și nu găsesc de lucru, de-aia tot iau ziare, să mă uit în ele, și nu te mai angajează, am 54 de ani, a declarat Mircea Moise, fost angajat combinat siderurgic.

Problema găsirii unui loc de muncă este una generală în micul oraș hunedorean.

”Nimeni nu mă angajează, nimeni nu mă scoate la pensie. Și atunci ce facem?”, a spus un localnic.

”Locurile de muncă, aici îi problema numărul 1, zic eu”, a declarat un alt localnic.

Tabloul dezolant al traiului în fostul oraș industrial este completat de clădiri dezafectate, care stau să se prăbușească, platforma încă neecologizată a fostului combinat, blocuri gri, părăsite, oameni triști, nostalgici după prosperitatea de odinioară. În ultimul deceniu, peste 2 mii de tineri din oraș au plecat în străinătate, alungați de lipsa oricărei perspective.

”Am trecut de la bine la rău, iar acest lucru se simte și s-a simțit cel mai acut în orașele mici, în orașele monoindustriale. Șansa acestor orașe va fi întotdeauna una redusă atâta timp cât nu există o politică națională coerentă, atâta vreme cât nu există o strategie națională coerentă”, a declarat Adrian Iovănesc, primarul orașului Călan.

Populația orașului Călan nu depășește 10 mii de locuitori, dintre care 8 mii reprezintă populația activă. În oraș sunt acum doar 13 locuri de muncă disponibile. Nici parcul industrial, considerat cel mai mare din vestul țării, nu a salvat situația la Călan. Întins pe mai bine de 40 de hectare a costat 64 de milioane de lei, bani europeni, și era gândit să creeze peste 12 mii de locuri de muncă.

”Inaugurat în urmă cu 1 an și jumătate, situl industrial oferă zeci de birouri, hale și parcele în aer liber. Cu toate acestea, până acum doar 3 investitori au închiriat spații aici”, relatează Andrada Velciov, jurnalist Digi24.

Orașul Călan este doar unul dintre exemplele fostei comunități monoindustriale din județul Hunedoara aflate în declin economic, alături de localitățile miniere din Valea Jiului.

reporter: Andrada Velciov/ operator: Tiberiu Mariș

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"Poate o femeie să conducă România?" Răspunsul lui Ion Țiriac, înainte de finala Călin Georgescu - Elena Lasconi

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri