Live

Exclusiv Câciu: Vom avea facturi mai ieftine la iarnă. Ministrul spune că TVA-ul nu va crește

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat, joi seară, la Ediția Specială de la Digi24, că facturile vor fi mai ieftine, la iarnă, în comparație cu anul trecut. FOTO: Inquam Photos/ George Călin

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat, joi seară, la Ediția Specială de la Digi24, că facturile vor fi mai ieftine, la iarnă, în comparație cu anul trecut. De asemenea, el a mai adăugat că TVA-ul nu va crește și va rămâne de 19% în 2024. 

„A fost o discuție, care a durat 10 minute. Aceasta a fost o sugestie de TVA majorat. S-a pus problema creșterii cu un punct sau două procentuale a TVA-ului. Ceea ce am prezentat noi a fost modelul anului 2010. Un TVA majorat duce la o inflație mai mare. De-abia reușim să temperăm inflația. Nu facem altceva decât să rezolvăm o problemă creând o altă problemă. Credem că o să avem încasări mai mari la bugetul de stat, dar, practic, majorăm inflația și scădem consumul. Am dat exemplul din 2010, când TVA-ul s-a majorat de la 19% la 24%. Efectul a fost dublarea inflației. Efectul a fost contracția economică. Nu va crește TVA-ul. Nu este o măsură cară să ne ajute. E adevărat că alte state au un TVA mai mare, dar sunt destule excepții fiscale unde se poate discuta. TVA rămâne de 19% în 2024”, a mai explicat ministrul.

El a mai explicat că majorarea facturilor se va discuta într-o întâlnire, care va avea loc săptămâna viitoare.

Ministrul a mai adăugat că au fost încărcate cardurile de energie cu 700 de lei și că există, totuși, o compensare.

„La prețul plafonat ordonanța prevede că prețurile rămân plafonate până în martie 2025. Pe lângă prețul plafonat noi avem o serie de scheme de sprijin pentru consumatorii casnici, aceste vouchere de enrgie și vom avea o evaluare în martie 2024, cel mai devreme, împreună cu ministrul Muncii, pentru că contează mult cât a scăzut inflația”, a mai spus Câciu.

De asemenea, tot el a mai adăugat că, în această iarnă, facturile nu vor fi mai scumpe, ci, dimpotrivă, vor fi mai ieftine în comparație cu anul trecut, pentru că și prețurile sunt mai jos decât anul trecut.

Întrebat și dacă revine măsura de compensare cu 50 de bani pentru combustibil, Adrian Câciu a răspuns că va fi o analiză.

„Am înțeles de la domnul prim-ministru că a anunțat că va solicita și ministrului Energiei să prezinte o situație aici”, a conchis Adrian Câciu.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pârtii pline la munte. Cât costă vacanța de schi a elevilor. „Nu știu dacă este pentru toate buzunarele”

Ajutor de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici. Guvernul va da bani și pentru plata facturilor la energie

Facturi uriașe la căldură în Mangalia, mai mari decât pensia pe o lună: 1.400 de lei pentru două camere. Cum s-a ajuns aici

Tanczos Barna: Cea mai mare provocare pentru ANAF în 2025 este să colecteze TVA și de la cei care până acum nu au plătit

Partenerii noștri