Ca recompensă pentru "serviciile" în dosarul mitei din spitalele Covid, șeful de la Operațiuni Speciale Brașov și-a reparat dinții
Șeful Biroului de Operațiuni Speciale Brașov, reținut alături de alte 11 persoane în dosarul mitei din spitalele Covid, ar fi primit pentru ajutorul dat suspecților în comiterea faptelor penale bani, alimente, dar și intervenții stomatologice.
Mirică Emanoil, ofițer de poliție în cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Brașov, este cercetat de DNA pentru trafic de influență, luare de mită, folosirea informațiilor care nu sunt destinate publicității și compromiterea intereselor justiției.
Concret, Mirică Emanoil ar fi comunicat date din anchetă unui om de afaceri a cărui societate ar fi încheiat cu Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov un contract de achiziție a unui robot la un preț supraevaluat.
Astfel, în perioada octombrie 2019 – septembrie 2020, Kadas Iluna Marius Andrei, la data comiterii faptelor președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, ar fi primit de la un om de afaceri care controla SC Chantel Sante SRL, în mod direct suma de 5.000 euro și indirect, prin intermediul managerului spitalului Popa Marius Cristian, suma de 20.000 de euro (din care acesta din urmă și-ar fi oprit o parte) În schimb, ar fi urmat să-și exercite influența pe care a pretins că o are asupra funcționarilor publici cu putere de decizie din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov.
În 8 februarie 2020, spitalul a încheiat cu societatea omului de afaceri un contract privind achiziția unui robot pentru dezinfecția cu ultraviolete a mediului, în valoare de 949.620 lei cu TVA ( în condițiile în care valoarea de piață a produsului era cuprinsă între 285.000 lei și 380.000 lei).
Ulterior, în 10 aprilie 2020, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov ar fi efectuat către SC Chantel Sante SRL, plata în întregime a contravalorii robotului menționat mai sus.
Din probele administrate până în prezent a rezultat că atribuirea către societatea respectivă a contractului de achiziție s-a realizat în mod fraudulos, cu implicarea directă a suspecților Ionescu Ramona Delia, Olaru Oana Gabriela și Nedelea Gheorghe, având în vedere că investiția nu era necesară, a fost mult supraevaluată, iar punerea în funcțiune a robotului nu s-a realizat nici până în prezent, a constatat DNA.
Procurorii anticorupție au dispus, în prezenta cauză, efectuarea unor activități procedurale de către ofițerii de poliție din cadrul I.G.P.R. – Brigada de Operațiuni Speciale Brașov.
"Cu această ocazie, după ce Mirică Emanoil a aflat aspectele cercetate și persoanele vizate de anchetă, ar fi comunicat aceste informații omului de afaceri, îngreunând urmărirea penală care se desfășura în cauză.
Pentru aceste „servicii”, dar și în schimbul promisiunii de a își folosi influența pe care a pretins că o are pe lângă ofițeri de poliție și procurori din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Brașov pentru a afla mai multe detalii despre mersul anchetei, suspectul Mirică Emanoil ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite (bani, produse alimentare și intervenții stomatologice)", a stabilit DNA.
Editor : Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News