Bonuri emise la 21 martie, câştigătoare la extragerea Loteriei fiscale
Bonurile în valoare de 38 lei emise la 21 martie au ieşit câştigătoare la a cincea extragere a Loteriei fiscale din acest an, după trei extrageri lunare şi una specială de Paşte, fondul total de premiere, de un milion de lei, fiind împărţit la maximum 100 de persoane.
La extragerea de duminică, organizată în studioul Loteriei Române, au participat bonurile fiscale emise în luna martie, ieşind câştigătoare cele cu valoare de 38 de lei emise la 21 martie.
Dacă vor fi depuse peste 100 de cereri de revendicare a premiilor, va fi organizată o a doua extragere, pentru desemnarea celor 100 de câştigători, potrivit Ministerului Finanţelor.
Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Finanţelor, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al companiei Loteria Română pentru o perioadă de minimum 30 de zile.
Cererile pentru revendicarea premiilor pot fi depuse de luni la sediile ANAF. Persoanele care deţin un bon câştigător trebuie să-l depună în original la Fisc, alături de copia actului de identitate şi de o cerere.
Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat.
Fiecare unitate teritorială ANAF la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie va elibera o copie a acestora cu menţiunea "conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare.
La extragerea specială a Loteriei bonurilor fiscale organizată de Paşte au participat bonurile fiscale emise între 22 ianuarie şi 23 martie 2018 şi au ieşit câştigătoare bonurile de 303 lei emise la 1 februarie.
În martie, au fost extrase bonurile emise la 22 februarie în valoare de 969 lei.
Pentru acest an au fost programate în total 14 extrageri ale loteriei bonurilor fiscale, dintre care 12 lunare şi două ocazionale, fiecare cu un fond de premiere de un milion de lei.
Pe 23 decembrie va fi organizată extragerea specială de Crăciun, cu bonurile emise între 24 martie şi 7 decembrie.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News