Live

Bode și-a retras cartea bazată pe teza de doctorat dar reia acuzația că hotărârea de plagiat este „afectată de vicii de legalitate”

Data publicării:
Lucian Bode. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul de interne, Lucian Bode, a anunțat că și-a retras cartea bazată pe teza de doctorat de la „difuzare și comercializareși „suspendarea demersurilor de republicare”, scrie G4Media. Bode susține în continuare că hotărârea Comisiei de Etică a UBB, care i-a calificat teza drept profund viciată de plagiat, „este afectată de grave vicii de legalitate și că măsurile dispuse reprezintă acte vătămătoare”.

Comisia de Etică a UBB a decis, în 11 ianuarie, că teza de doctorat lui Bode este „profund viciatăde plagiat și de „citare defectuoasă și incorectă”.

Tot în hotărârea din 11 ianuarie, Comisia îi cere lui Bode să retragă volumul „Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual” și să comunice acest fapt UBB în 15 zile. În caz contrar, Comisia avertiza că va sesiza Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării pentru analiza cărții.

„Precizez că publicarea cărții a fost un demers independent pe care l-am întreprins, ce nu a fost realizat sub egida Universității Babeș-Bolyai și nici nu a fost parte a obligațiilor de natură academică pe care le-am avut în calitate de student-doctorand în cadrul Școlii Doctorale «Relații Internaționale și Studii de Securitate».

Apreciez în continuare că hotărârea Comisiei de Etică este afectată de grave vicii de legalitate și că masurile dispuse reprezintă acte vătămătoare, însă până la lămurirea definitivă a acestor aspecte de către instanțele de judecată, am solicitat editurii CA Publishing, unic deținător al drepturilor editoriale asupra cărții, retragerea de la difuzare și/sau comercializare a oricăror exemplare, respectiv suspendarea oricăror demersuri de republicare”, a declarat ministrul Bode în punctul de vedere transmis G4Media.ro.

Săptămâna trecută, Bode a depus o nouă plângere împotriva hotărârii Comisiei de Etică.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Autoarea britanică Samantha Harvey a câștigat Booker Prize cu „Orbital”, o poveste despre spațiu. Din premiu, ea își va lua o bicicletă

Ed Sheeran câștigă procesul în care a fost acuzat că a plagiat piesa „Let's Get it On” a lui Marvin Gaye

Fiica lui Mircea Geoană, acuzată că și-a plagiat discursul după cel al nepoatei lui Donald Trump. Comparații între cele două discursuri

Reacția Kremlinului la dezvăluirile potrivit cărora Trump l-ar fi sunat pe Putin de șapte ori, după plecarea de la Casa Albă

Partenerii noștri