Live

Biletele de avion, țigările și fasolea s-au scumpit cel mai mult în luna august

Data publicării:
Probleme pentru traficul aerian. FOTO: Getty Images

Serviciile de transport aerian, ţigările şi fasolea boabe s-au scumpit cel mai mult în luna august, faţă de iulie, în timp ce preţurile la cartofi, combustibili şi servicii de telefonie au scăzut în perioada menţionată, se arată într-un raport al Institutului Naţional de Statistică, citat de Agerpres.

Potrivit datelor INS, publicate joi, preţurile la serviciile de transport aerian au crescut cu 9,95% în luna august a acestui an, faţă de iulie 2020, respectiv cu 28,64% în comparaţie cu luna decembrie a anului trecut. Serviciile de telefonie s-au ieftinit în august cu 0,03% faţă de iulie, dar au crescut cu 0,58% faţă de luna decembrie.

Tutunul şi ţigările s-au scumpit cu 0,36% în luna august comparativ cu luna anterioară şi cu 6,81% faţă de decembrie anul trecut. Combustibilii s-au ieftinit cu 0,21% în august faţă de iulie, iar raportat la decembrie 2019 preţul acestora este mai mic cu 8,39%.

În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, fasolea boabe şi alte leguminoase s-au scumpit în august cu 2,21% faţă de iulie şi cu 15,2% faţă de luna decembrie. Comparativ cu luna decembrie, în luna august a acestui an cel mai mult s-au scumpit fructele proaspete, cu 15,76%.

În schimb, în luna august, s-au ieftinit cartofii, cu 6,58% faţă de iulie şi cu 6,94% comparativ cu finalul anului trecut.

Inflația a scăzut în august, însă au crescut prețurile

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,7% în luna august a acestui an, de la 2,8% în iulie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,45%, serviciile cu 2,97%, iar mărfurile nealimentare cu 0,75%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică .

„Preţurile de consum în luna august 2020, comparativ cu luna august 2019, au crescut cu 2,7%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2019 - august 2020) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2018 - august 2019), calculată pe baza IPC, este 3,1%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,9%”, se arată în comunicatul INS.

Rata anuală a inflaţiei IPC pentru sfârşitul anului curent şi al anului viitor este prognozată la 2,7% şi, respectiv, la 2,5%, potrivit Raportului asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României.

„Contribuţia estimată a modificării impozitelor indirecte este de 0,2 puncte procentuale la sfârşitul anului curent şi de 0,4 puncte procentuale la finele celui viitor. Rata medie anuală a inflaţiei IPC îşi va continua parcursul descendent din prima jumătate a anului curent, dar într-un ritm mai atenuat, fiind anticipată să atingă 2,5% la orizontul proiecţiei, trimestrul II 2022”, se menţionează în raport.

Potrivit BNR, comparativ cu Raportul anterior, revizuirile pentru rata anuală a inflaţiei IPC sunt minore. Valoarea anticipată pentru finele anului curent este mai redusă cu 0,1 puncte procentuale, în condiţiile reevaluării descendente a contribuţiei componentelor exogene ale coşului de consum, care contrabalansează proiectarea la acest orizont a unor valori uşor mai ridicate în cazul inflaţiei de bază. Pentru finele anului viitor, prognoza este similară celei precedente.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei. „E o tradiție veche, din comunism”

Grevă generală și proteste în Grecia. „Când vin facturile de electricitate avem atacuri de cord”

Eurostat: România are cea mai mare inflație din UE pentru a opta lună la rând

Decizie disperată printre crescători: din cauza secetei, oamenii își vând animalele pe capete. „Nu s-au făcut cerealele, o ducem rău”

Partenerii noștri