Live

BBC: De ce unii dintre noi sunt stresați când revin la muncă, după perioada de izolare

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Europa revine încet la viață, odată cu ridicarea sau relaxarea restricțiilor impuse de pandemia COVID-1. Statele europene și-au redeschis treptat activitățile comerciale și spațiile publice, în vreme ce tot mai multe persoane încep să se reîntoarcă la locurile de muncă. Doar că unii dintre noi se simt extrem de inconfortabil în noua situație și devin stresați când vine vorba de reluarea rutinei obișnuite de la serviciu, se arată într-o analiză BBC.

De la prima decizie a autorităților care ne-a impus un soi de arest la domiciliu, am visat cu toții la ziua liberării și la reîntoarcerea la o „viață normală” în care să putem bea în tihnă o bere la o terasă, să urmărim un spectacol la teatru sau să pierdem pur și simplu timpul la cumpărături în mall. Am visat la o călătorie cu trenul, la probatul hainelor într-un magazin și chiar la ideea de a da mâna cu cineva.

Însă, odată cu revenirea la locurile de muncă din cadrul așa-numitelor „servicii neesențiale”, unii dintre noi resimt o oarecare anxietate ori nu se simt deloc în largul lor în această perioadă.

Acum, spre deosebire de zilele când lucram de acasă, drumul până la serviciu sau munca la birou sporesc riscul contaminării cu noul coronavirus. Nu mai deținem controlul așa cum credeam că o facem când petreceam mai mult timp în casă.

O primă explicație este că în toate aceste luni ne-am aflat într-o stare de perpetuă nesiguranță care a avut ca efect acumularea unor „cantități enorme de stres”, este de părere dr. Karen Cassiday, psiholog clinician și director la Anxiety Treatment Center of Greater Chicago.

Iar toate aceste stări nu vor dispărea dintr-o dată, avertizează psihologul. Acesta e motivul pentru care, în cazul unora dintre noi, ideea de a reveni la vechile obiceiuri nu este privită cu prea mult optimism.

„Atunci când ne confruntăm cu o problemă, dacă ne putem implica într-un fel în rezolvarea ei, acest lucru ne dă senzația că ne aflăm în control”, explică dr. Cassiday.

În schimb, în perioada pandemiei, cei mai mulți dintre noi am fost rugați să ajutăm nefăcând nimic. A trebuit să stăm, pur și simplu, în case. Revenitul brusc la muncă și la activitate nu va înlătura, dintr-o dată, senzația de neputință pe care am experimentat-o în timpul izolării la serviciu, spun psihologii.

Este în regulă să ne simțim, în această perioadă, neconfortabil în prezența altor oameni? Ce spun psihologii

În plus, carantina a venit și cu o serie de beneficii: faptul că poți petrece mai mult timp împreună cu familia și cu cei dragi, dispariția timpilor morți în trafic, în timpul deplasărilor la și dinspre serviciu sunt câteva dintre ele. Toate aceste dispar acum, odată cu „revenirea la normalitate”.

„Mai puțin timp petrecut în trafic în drumul de la și dinspre serviciu a însemnat mai multe ore de somn, mai mult timp petrecut cu familia, mai puțină presiune socială”, arată dr. David Rosmarin, fondatorul Center for Anxiety din New York.

Reîntoarcerea la vechile obiceiuri înseamnă și părăsirea spațiului relativ sigur al locuinței pentru a înfrunta aglomerația de oameni de pe străzi sau din mijloacele de transport în comun. 

„Să stai îngrămădit cu alte persoane într-un tren care face naveta, reprezintă, în sine, un stres de care mulți dintre noi încercau să scape lucrând part-time sau de acasă, încă dinainte de pandemie”, spune Karin Cassiday.

Oamenii de știință sunt de părere că actualele măsuri de distanțare sociale vor fi valabile o perioadă îndelungată, până când un vaccin va putea fi produs cu succes pe scară largă sau până la atingerea așa-numitei imunități de turmă.

Practic, atrage atenția dr. Rosmarin, această stare de neliniște sau stres pe care o vom experimenta în perioada următoare va face parte din „noua normalitate”.

„Ca oameni, ne confruntăm în permanență cu noi provocări. Iar asta este cât se poate de în regulă”, spune psihologul.

Editor web: Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Oftalmologi germani: Numărul copiilor cu miopie ar putea creşte din cauza pandemiei de coronavirus

DOCUMENT. A fost adoptată hotărârea de guvern pentru relaxările restricțiilor din 1 iunie

În fața nemulțumirilor, Angela Merkel acceptă o relaxare treptată a restricțiilor

Macron le cere francezilor să mai reziste încă „4 până la 6 săptămâni” înainte de relaxarea restricțiilor

Partenerii noștri