Bărbatul din Brăila care a lovit intenționat cu mașina un tânăr pentru a-și răzbuna fratele a fost reținut
Un bărbat care a lovit intenţionat cu maşina, pe o stradă din municipiul Brăila, un tânăr pentru a se răzbuna pe el pentru că îi agresase fratele, a fost reţinut pentru 24 de ore, informează vineri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
"Având în vedere evenimentul din după-amiaza de 15 septembrie, când un bărbat în vârstă de 36 de ani l-ar fi lovit cu maşina pe un tânăr de 29 de ani, urmare a faptului că fratele său ar fi fost agresat de tânăr, revenim cu următoarele precizări: Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale au continuat cercetările, iar în urma probatoriului administrat, dosarul penal a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, care a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de şofer, acesta fiind bănuit de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă", se arată într-un comunicat remis de IPJ Brăila, citat de Agerpres.
Miercuri după-amiază, pe strada Râmnicu Sărat din municipiul Brăila, a avut loc un conflict, în urma căruia un tânăr de 29 de ani l-ar fi agresat pe un alt tânăr, în vârstă de 24 de ani. Pentru a se răzbuna, fratele celui agresat l-a lovit intenţionat cu maşina pe tânărul de 29 de ani, acroşând şi gardul unui imobil de pe strada Cazasului.
În urma evenimentului, un pasager din vehicul şi cei doi tineri implicaţi în conflict au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News