Bărbatul care l-ar fi ucis pe polițistul din Timiș este cercetat pentru mai multe infracțiuni. Suspectul e recidivist
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus efectuarea urmăririi faţă de suspectul Lepa Ionel Marcel sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj (în varianta omorului calificat comis asupra unui poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu), nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept, toate aflându-se în concurs real şi în stare de recidivă postcondamnatorie, au anunţat reprezentanţii instituţiei.
În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că în după-amiaza zilei de duminică, în jurul orei 15,00, suspectul l-a împuşcat mortal pe agentul de poliţie Amariei Cristian, din cadrul Poliţiei Oraşului Recaş, în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu vizând prinderea suspectului, ce se sustrăgea de la executarea unei pedepse de patru ani şi opt luni închisoare dispusă de Judecătoria Lugoj, în timp ce suspectul se ascundea într-un imobil din localitatea Izvin, arată prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Mihaela Pop, într-un comunicat remis, marţi, Agerpres.
La comiterea faptei, suspectul a folosit un pistol deţinut fără drept, trăgând asupra victimei două focuri de armă letală, la nivelul pieptului.
Suspectul a fugit de la locul faptei, fiind identificat în dimineaţa zilei de marţi pe raza localităţii timişene Remetea Mare. În prezent, suspectul se află internat într-o unitate spitalicească, urmând a fi adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş în momentul în care va permite starea de sănătate a acestuia.
În cauză continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept, faţă de suspect urmând a se lua măsurile preventive care se impun.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News