Live

Un băiat de 10 ani din Dolj, care a plecat la joacă și nu s-a mai întors, a fost găsit înecat în Dunăre

Data actualizării: Data publicării:
Copil dat dispărut joi a fost găsit mort în Dunăre. Foto: ISU Dolj

Băiatul de 10 ani din comuna Călăraşi, judeţul Dolj, care a plecat de acasă la joacă, cu bicicleta, şi nu s-a mai întors, a fost găsit sâmbătă după-amiază înecat în Dunăre. Trupul său a fost identificat de echipajele de salvare la o distanță de 2 kilometri de zona unde ar fi intrat în apă. 

"Echipajul de căutare-salvare din cadrul Gărzii de Intervenţie Bechet a găsit trupul copilului înecat în fluviul Dunărea, la o distanţă de peste 2 km de zona indicată unde ar fi intrat în apă", informează ISU Dolj, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, pe 15 iulie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Dăbuleni au fost sesizaţi prin apel de urgenţă 112, de un bărbat de 35 de ani, din comuna Călăraşi, cu privire la faptul că, în 14 iulie, ora 14,00, fiul său de 10 ani a plecat cu bicicleta pentru a se juca cu alţi copii şi nu a mai revenit la domiciliu.

Vineri dimineaţă, pe malul Dunării, în zona localităţii Călăraşi, într-o zonă împădurită, au fost găsite o bicicletă şi articole vestimentare, care au fost recunoscute de familia minorului.

Poliţişti, jandarmi, voluntari din localitate, angajaţi ISU Dolj - Garda de Intervenţie Bechet, cu un echipaj de prim ajutor şi o ambarcaţiune, precum şi echipa de scafandri ISU Mehedinţi şi ISU Dolj formată din 4 subofiţeri au început vineri dimineaţă căutarea copilului dispărut.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Focar de râie într-un centru de bătrâni din Dolj. Mărturii cutremurătoare despre suferința îndurată de angajați și pacienți deopotrivă

Cadavrul unei femei, găsit la marginea unei localităţi din Dolj, între buruieni. Anchetatorii ar fi aflat cum s-a comis crima

Decizie disperată printre crescători: din cauza secetei, oamenii își vând animalele pe capete. „Nu s-au făcut cerealele, o ducem rău”

Un șofer de TIR a intrat în gardul unor locuințe din Dolj. A suferit un infarct și nu a mai putut fi salvat 

Partenerii noștri