Azi se dă sentința în cazul turistului care le cere daune de 40.000 de euro salvamarilor care l-au scos din mare
Magistraţii Judecătoriei Mangalia decid astăzi dacă admit contestaţia formulată de Silviu Radu Luncan împotriva deciziei procurorului de a clasa plângerea penală făcută la adresa a trei salvamari.
Cei trei salvamari, poliţistul local şi turistul salvat care a depus plângerea au fost audiaţi în camera de consiliu. În faţa judecătorului, Silviu Radu Luncan şi-a spus din nou versiunea sa cu privire la cele întâmplate în anul 2016.
Totodată, instanţa a audiat un martor, agentul şef Ştefan Munteanu din cadrul IPJ Constanţa, poliţistul care l-a preluat pe avocatul recalcitrant de pe plajă şi l-a însoţit la secţia de poliţie.
Acesta a confirmat spusele salvamarilor, că turistul a refuzat să se legitimeze, lucrul acesta întâmplându-se mai târziu, la secţia de poliţie. La ieşirea din sala de judecată, avocatul Silviua Radu Luncan a refuzat să facă declaraţii, spunând reporterului „Adevărul” că „aţi scris înainte, deşi v-am spus să nu o faceţi”.
De cealaltă parte, salvamarii sunt optimişti şi speră ca judecătorul să respingă contestaţia depusă, astfel încât toată această poveste să se termine. Instanţa a rămas în pronunţare.
În urmă cu doi ani, avocatul Silviu Radu Luncan nu a ţinut cont de steagul roşu arborat şi s-a avântat în apele mării. Şi nu a fost singurul. Zeci de oameni au intrat în apă ignorând pericolul. Pentru a-i proteja, salvamarii au făctut un lanţ uman în apă.
„M-am dus prima dată şi am spus: Vă rog să ieşiţi din apă pentru că trebuie să ne facem datoria. Şi el mi-a zis ceva gen "Lasă-mă să îmi termin baia şi după aia ies eu pe mal". Şi au venit şi colegii mei, s-au rugat de el şi acelaşi răspuns l-au primit şi ei”, spune Iulian Tarciu, salvamar.
Pentru că l-au scos cu forţa din valuri, salvamarii trebuie să dea acum explicaţii în faţa judecătorilor. Bărbatul cheamă la proces şi un poliţist local și cere daune în valoare de 40.000 de euro.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News