Live

Avertizare Infotrafic. Drumurile pe care se circulă cu dificultate din cauza ceții și zăpezii. Porturile sunt închise

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Ninge slab în zona montană din mai multe judeţe, izolat pe carosabil fiind zăpadă frământată, avertizează, miercuri dimineaţă, Centrul Infotrafic. De asemenea, este ceaţă în zona montană a judeţelor Dâmboviţa şi Sălaj.

„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile. Se circulă în general pe un carosabil parţial umed, iar în zona montană a judeţelor Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Maramureş, Suceava şi Vâlcea sunt precipitaţii sub formă de ninsoare slabă, izolat pe carosabil fiind zăpadă frământată”, anunţă, miercuri, Centrul Infotrafic, citat de News.ro.

Sursa citată precizeaă că ceaţa reduce vizibilitatea în trafic pe drumuri din zona montană a judeţelor Dâmboviţa şi Sălaj.

”Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti – Constanţa, A3 Bucureşti – Ploieşti, DN 1 Ploieşti-Braşov, traficul se desfăşoară pe un carosabil parţial umed, cu vizibilitatea bună”, a mai transmis sursa citată.

În plus, potrivit Infotrafic, din cauza vântului puternic, manevrele au fost suspendate în toate porturile de la Marea Neagră.

”Conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu viteza adaptată condiţiilor de trafic şi de drum, iar înainte de a pleca în călătorie, să se informeze cu privire la condiţiile meteorologice din zonele în care urmează să meargă şi să-şi echipeze autovehiculele cu anvelopele de iarnă dacă deplasarea va fi efectuată pe sectoare de drum unde este zăpadă sau carosabilul este alunecos de la gheaţă sau polei”, recomandă poliţiştii.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vreme instabilă în toată țara, în acest weekend. Opt județe, sub alertă cod galben de vânt și ninsori

Restricții de trafic în București, în weekend, cu ocazia comemorării a 35 de ani de la Revoluția din 1989. Pe unde nu se circulă

Ceața afectează traficul aerian: Șapte curse deviate și două anulate pe Aeroportul din Iași

Trafic îngreunat din cauza ceții dense pe drumurile din 12 județe. Care sunt zonele vizate și ce recomandă autoritățile

Partenerii noștri