Augustin Zegrean: Peste două zile vom afla ce se întâmplă cu amenzile date în starea de urgență
Curtea Constituțională va lua în discuție miercuri sesizarea Avocatului Poporului împotriva Ordonanței de Urgență 34/2020, prin care au fost mărite amenzile date pentru încălcarea ordonanțelor militare. Augustin Zegrean, fostul președinte CCR, spune că în funcție de decizia Curții se vor putea stabili viitoare sancțiuni pentru starea de alertă anunțată luni de președintele Klaus Iohannis.
Restricțiile care vor fi anunțate prin viitoarea stare de alertă trebuie aprobate prin lege, afirmă Augustin Zegrean, făcând trimitere la art. 53 din Constituție, care prevede că „Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege”. Stabilirea unor amenzi pentru încălcarea măsurilor ar putea fi făcută prin ordonanță de urgență a guvernului.
„Pentru a limita drepturi fundamentale este nevoie de lege. Pentru stabilirea de amenzi, e de ajuns ordonanța de urgență”, a declarat Augustin Zegrean luni, la Digi24.
În legătură cu forma și nivelul amenzilor, el spune să avem răbdare până miercuri, când Curtea Constituțională va lua în discuție sesizarea Avocatului Poporului împotriva Ordonanței de Urgență 34/2020, prin care au fost mărite amenzile date pentru încălcarea ordonanțelor militare, și împotriva unor articole din OUG 1/1999, prin care se instituie starea de urgență.
Actualele restricții, stabilite prin ordonanțele militare, expiră odată cu starea de urgență, a mai precizat fostul președinte CCR.
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 9, art. 14 lit. c1) – f) și art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2020, prina care au fost majorate amenzile date pentru încălcarea restricțiilor impuse de regimul stării de urgenţă. Avocatul Poporului argumentează că ordonanța nu specifică faptele pentru care se dau amenzi, ceea ce este neconstituțional.
Peste 120 de milioane de euro este valoarea amenzilor date până acum în perioada stării de urgență celor care au încălcat restricțiile din ordonanțele militare. Nu se știe însă câte dintre aceste amenzi vor fi plătite. Sunt estimări că 80% dintre ele vor fi contestate. Cei care vor demonstra că nu au cu ce plăti vor ajunge să lucreze în folosul comunității.
Editor: B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News