Live

Aproape 900 de terase au fost amendate pentru încălcarea regulilor de distanțare

Data publicării:
Foto: GettyImages

Peste 12.000 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de la începutul acestei luni pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară în valoare de aproape 4,5 milioane de lei. Aproape 900 dintre amenzi au fost date proprietarilor de terase.

Potrivit unui comunicat al MAI, în perioada 3-10 iulie au fost verificate la nivel național 30.038 de firme și 119.805 persoane, în ceea ce privește respectarea măsurilor de protecție sanitară, relatează Mediafax.

La acțiuni au participat zilnic, în medie, 4.970 de polițiști, 1.920 de jandarmi, 500 polițiști de frontieră, 200 de cadre ISU, 1.520 de polițiști locali, 71 reprezentanți din cadrul ANSVSA, 39 inspectori ANPC, 110 reprezentanți ai structurilor Ministerului Sănătății, 54 angajați ai Ministerului Muncii, 14 oficiali din cadrul Ministerului Transportului și 11 reprezentanți ai autorităților publice locale.

În total, au fost aplicate 12.199 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.483.896 de lei.

Dintre acestea, 633 de amenzi au fost date firmelor pentru organizarea de activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții, iar 260 persoanelor fizice care au participat la astfel de acțiuni.

De asemenea, autoritățile au mai dat 6.644 de amenzi în valoare de 890.672 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, iar 893 de sancțiuni în valoare de 244.400 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor privind distanțarea fizică și locul prevăzut la mese.

Totodată, în cadrul acțiunilor desfășurate au fost aplicate 2.707 sancțiuni, în valoare de 925.376 de lei, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială.

MAI a mai anunțat că la linia TELVERDE (0800800165), dedicată special sesizării neregulilor în contextul COVID-19, au fost primite 185 de apeluri telefonice.

„Sesizările au fost direcționate pentru verificări la nivelul municipiului București și a 23 județe, fiind semnalate în special nereguli privind purtarea măștii de protecție și păstrarea distanțării sociale. 37 dintre faptele sesizate la linia TELVERDE s-au confirmat în urma verificărilor”, se arată în comunicatul MAI.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Alertă majoră într-o țară din Asia Centrală după ce 20 de persoane au fost ucise cu brutalitate. „Implicăm toate forțele”

Un deținut a evadat din camera de arest a Judecătoriei Medgidia. Autoritățile sunt în alertă

Tatăl lui George Simion a fost săltat de polițiști după ce a intrat în casa cumnatei sale și a amenințat-o cu moartea

Partenerii noștri