Live

Andrei Baciu: România are dreptul să cumpere 600.000 de capsule de Molnupiravir, prima pastilă anti-COVID

Data actualizării: Data publicării:
Molnupiravir este primul tratament oral specific pentru tratarea COVID-19.. Foto: Profimedia

România are dreptul să cumpere 600.000 de capsule de Molnupiravir şi 15.000 de doze de inhibitori de protează pentru bolnavii de COVID-19, a spus secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu.

„În cursul zilei de astăzi, Ministerul Sănătăţii a primit comunicarea Comisiei Europene prin care România are dreptul de a achiziţiona 600.000 de capsule de Molnupiravir şi 15.000 de doze de inhibitori de protează. Suplimentar, România va putea achiziţiona alte 200.000 de capsule de Molnupiravir şi alte 5.000 de doze de inhibitori. Cu cele 600.000 de tablete putem să tratăm aproximativ 15.000 de pacienţi, iar cu cele 15.000 de doze de inhibitori de protează putem să tratăm 7.500 de pacienţi”, a spus Andrei Baciu într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Molnupiravir este primul tratament oral specific pentru tratarea COVID-19. Toate celelalte tratamente dezvoltate pentru tratarea acestei infecții sunt injectabilă.

În ceea ce priveşte Tocilizumab, el a precizat că săptămâna aceasta au sosit în România şi au fost distribuite către spitale 1.500 de flacoane.

„Am primit o comunicare din partea companiei producătoare, în care se menţionează că putem achiziţiona suplimentar încă 1.470 de flacoane de 400 de miligrame, cu livrare cel mai devreme pe data de 18 noiembrie. Vom face toate demersurile, astfel încât să putem să avem în România şi aceste flacoane de Tocilizumab”, a spus Andrei Baciu.

El a menţionat că în prezent sunt stocuri de 35.000 de flacoane de Remdesivir.

„Au sosit, pe 8 noiembrie, 30.000 de flacoane în România. Până în momentul de faţă, în această perioadă, pacienţii şi spitalele au beneficiat de 100.000 de flacoane, vor mai sosi încă alte 39.000 de flacoane de Remdesivir”, a precizat el.

Bugetul Ministerului Sănătăţii a fost suplimentat cu 332,5 milioane de lei din fondul de rezervă, a adăugat el, şi că 120 de milioane de lei din această sumă vor fi alocaţi pentru achiziţia unui număr suplimentar de 70.000 de flacoane de Remdesivir.

Potrivit acestuia, vineri a fost finalizată distribuţia donaţiei de 48.500 de cutii de Favipiravir de la societatea Terapia către 279 de spitale din România care tratează pacienţi cu COVID-19.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Covid-19 poate crește riscul de infarct și atacuri cerebrale chiar și la trei ani de la boală

Partenerii noștri