Live

Ana Bărbosu, atacată dur de jurnaliștii americani: Medalia nu are ce căuta în România. Mergeți în iad!

Data actualizării: Data publicării:
Ana Maria Bărbosu a primit oficial medalia olimpică de bronz / Sursă: INQUAM Photos / George CALIN

Ana Bărbosu este atacată dur de presa de peste ocean. Jurnalistul american Bill Plaschke a criticat puternic decizia TAS de acordare a medaliei de bronz româncei Ana Maria Bărbosu. „Când zeii olimpici corupți vor apărea la ușa lui Jordan Chiles, cerându-i medalia de bronz, gimnasta ar trebui să le răspundă cu doar trei cuvinte: Mergeți în iad!”, a comentat jurnalistul pentru publicația LA Times.

Olimpiada s-a terminat de o săptămână, dar controversele în urma scandalului de la gimnastică continuă. Atacuri furibunde vin din partea jurnaliștilor din SUA, care o tot înțeapă de românca Ana Maria Bărbosu, câștigătoarea de drept a medaliei de bronz la sol la Jocurile Olimpice, în detrimentul americancei Jordan Chiles.

În textul care se numește „Păstrează-ți medalia! Olimpica Jordan Chiles ar trebui să trântească ușa în fața Comitetului Olimpic”, jurnalistul american folosește cuvinte foarte dure și injurioase la adresa decidenților:

„Când zeii olimpici corupți vor apărea la ușa lui Jordan Chiles, cerându-i medalia de bronz, gimnasta ar trebui să le răspundă cu doar trei cuvinte: Mergeți în iad!” a declarat un jurnalist al publicației LA Times. „Este medalia ei, a câștigat-o corect, a câștigat-o definitiv, nu are ce căuta în România, trebuie să se afle într-un singur loc: la gâtul ei”, completează jurnalistul, vorbind despre fair play și un jaf de cinci stele.

În continuare, jurnalistul a completat că ar fi corect ca ambele sportive să primească câte o medalie de bronz.

„Comitetul Olimpic Internațional vrea medalia ei? Să facă pași. În cazul în care Comitetul vrea să dea două medalii de bronz, una pentru fiecare dintre concurenții din această zăpăceală, bine. Făcând acest lucru, își vor asuma responsabilitatea pentru greșeala lor și nu vor penaliza niciunul dintre gimnaști, iar asta e în regulă”, a afirmat jurnalistul american.

Nici Jordan Chiles nu a fost mulțumită de decizia finală: „Nu am cuvinte”, a spus Chiles, joi, într-un mesaj publicat pe pagina proprie de Instagram.

„Decizia pare nedreaptă și vine ca o lovitură grea, nu doar pentru mine, ci pentru toți cei care au susținut parcursul meu. ... Voi aborda această provocare așa cum am făcut-o și cu celelalte - și voi depune toate eforturile pentru a mă asigura că se face dreptate. Cred că, la sfârșitul acestui drum, persoanele care dețin controlul vor face ceea ce trebuie”, a transmis gimnasta americană.

Vineri, Ana Maria Bărbosu a primit, în sfârșit, medalia de bronz câștigată la sol. Ceremonia de premiere s-a desfășurat în fața Casei Olimpice din București și a respectat protocolul exact de la Jocurile Olimpice.

Editor : Rebeca Manea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Dan Grecu a murit. „Stăpânul inelelor” avea 74 de ani

Cele mai populare căutări ale românilor pe Google în 2024

Legendarul antrenor Bela Karolyi a murit la 82 de ani. Mesajul Nadiei Comăneci

Fost sportiv olimpic din Canada, Ryan James Wedding, căutat de FBI pentru crimă și trafic de droguri. Recompensă de 50.000 de dolari

Partenerii noștri