Live

Galerie Foto Alte 500 de tone de deșeuri, descoperite în portul Constanța. Toate cele 50 de containere se întorc în Germania

Data publicării:
Sursa foto: Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud şi a unor reprezentanţi ai Agenției FRONTEX, au efectuat controlul fizic asupra a 25 containere sosite în Portul Constanța Sud Agigea, încărcate cu deșeuri din Germania.

Acțiunea a avut loc după descoperirea recentă a zece, respectiv alte 15 containere cu deșeuri sosite din Germania, destinararul fiind o firmă din județul Prahova, arată un comunicat al instituției.

În data de 11.05.2021, polițiștii de frontieră au identificat alte 25 containere sosite din Germania, pentru aceeași firmă de pe raza judeţului Prahova care efectuează activități de import în România.

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că nu corespund datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, mărfurile constând în deşeuri, amestec de metal și hârtie, textile, cauciuc, lemn, baterii și bucăți de azbest, în cantitate de aproximativ 500 de tone, ce nu pot fi puse în libera circulaţie pe teritoriul României.

Şi în acest caz, a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa.

În cauză, polițiștii de frontieră continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor folosirea de acte nereale și regimului deşeurilor, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Explozie la un boiler într-o casă din judeţul Prahova: Două femei au murit, iar un bărbat are arsuri pe 50% din suprafaţa corpului

Un primar din România a fost pus sub control judiciar într-un dosar de ucidere din culpă, pentru moartea unui tânăr

Un bărbat din Kârgâstan a ajuns în portul Constanța cu o mașină de lux de 200.000 de euro, dar a rămas fără ea

Adolescent înecat într-o balastieră ilegală din Prahova: Primarul din Podenii Noi și fratele său au fost reținuți

Partenerii noștri