Live

Alexandru Mazăre, eliberat condiționat. Iese din închisoare la patru luni după fratele său, Radu Mazăre

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanţei, condamnat la trei ani de închisoare pentru fapte de corupție, a fost eliberat condiţionat, după ce a ispășit peste doi ani din pedeapsă. Decizia Tribunalului Constanţa este definitivă, relatează News.ro.

Tribunalul Constanţa a decis, vineri, să respingă contestaţia formulată de DNA la decizia Judecătoriei Medgidia prin care Alexandru Mazăre putea ieşi din închisoare.

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de D.N.A. – Serviciul Teritorial Constanţa, împotriva sentinţei penale nr.1026 din data de 20.06.2024 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr. 5523/256/2024,privind pe condamnatul Mazăre Alexandru”, se arată în minuta instanţei. Decizia Tribunalului Constanţa este definitivă.

Judecătoria Medgidia a admis, în luna iunie, propunerea de liberare condiţionată în cazul lui Alexandru Mazăre. Decizia a fost atacată de către procurorii DNA la Tribunalul Constanţa.

Dosarul care i-a adus condamnarea

Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, fusese condamnat în luna mai 2022 la trei ani de închisoare în dosarul campusului social Henri Coandă, pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.

În același dosar au mai fost cercetați și fostul primar al Constanţei Radu Mazăre şi omul de afaceri Avraham Morgenstern, însă cei doi au scăpat de proces după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis încetarea procesului penal. Atunci, instanța a mai confiscat de la Alexandru Mazăre și suma de 80.000 de euro.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, dosarul a fost deschis după ce, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a lansat, la începutul anului 2011, programul de construire a unor locuinţe modulare grupate în Campusul Social “Henri Coandă”, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Constanţa.

În acest context, Avraham Morgenstern i-ar fi dat lui Radu Mazăre 175.000 de euro, pentru că acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei pentru contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro).

Anchetatorii susţin că din cei 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferaţi în contul personal al lui Radu Mazăre şi 80.000 de euro în contul pus la dispoziţie de fratele acestuia, Alexandru Mazăre, ambele fiind deschise la o banca din Israel.

În urmă cu peste 3 luni, Radu Mazăre, condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi în dosarul Polaris, a fost liberat condiţionat.

Editor : Ș.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

De ce îi amenință Xi Jinping pe propriii săi aliați, după ce și-a eliminat rivalii din armată: „Să întoarcem cuțitul spre interior”

Netanyahu depune mărturie pentru prima dată în procesul în care este acuzat de corupție. Cum se apără premierul israelian

Corupția, în creștere în Rusia: procurorul general anunță cu 30% mai multe cazuri de funcționari prinși luând mită comparativ cu 2023

Primarul din Târgu Mureș, Zoltan Soos, a fost reținut de procurorii DNA. Ce acuzații îi aduc procurorii anticorupție

Partenerii noștri