Live

Alba Iulia, al doilea mare oraș care iese din carantină, după Sibiu. La cât a ajuns rata de infectare

Data publicării:
Alba Iulia iese din carantină. Foto: Guliver/GettyImages

CJSU Alba a decis că municipiul Alba Iulia să iasă din carantină, începând de marți noapte, atunci când restricția impusă de autorități expiră. Rata de infectare a scăzut la jumătate, de la 10,07 la 5,35, însă rămâne peste media națională. 

Deși rata de infectare la mia de locuitori pentru municipiul Alba Iulia (5,35) este situată peste media la nivel național (4,37), membrii CJSU au analizat toate aspectele referitoare la rata de infectare, rata de transmitere comunitară, respectarea măsurilor impuse de autorități precum și capacitatea spitalelor de a primi pacienți și au decis ieșirea din carantină a orașului, notează Mediafax.

„Efortul comun, al tuturor cetățenilor, depus pe parcursul celor 4 săptămâni de carantină, nu a fost în zadar și a dus la o scădere a numărului de cazuri și la o transmitere comunitară mai redusă. Sărbătorile se apropie și este necesar să rămânem în continuare responsabili, să ne protejăm cu toții și să ne bucuram de sărbători cu sănătate. Să nu uităm însă că protejarea categoriilor de risc, prin respectarea măsurilor sanitare trebuie, să rămână o prioritate a tuturor", a declarat prefectul județului Alba, Nicolae Albu.

În Alba Iulia, Sebeș și Abrud, unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–COV-2 este de peste 3 cazuri la mia de locuitori, începând de marți rămân în vigoare anumite restricții, între care interzicerea circulației în intervalul orar 23.00-5.00, cu unele excepții, nu se pot organiza nunți, botezuri, mese festive, nici spectacole, concerte și festivaluri. De asemenea, organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise este interzisă.

Sibiul a ieșit din carantină 

Sibiul a ieșit din carantină de luni, de la ora 17.00, alături de localitățile Cisnădie, Tălmaciu și Șelimbăr, toate aflate sub restricții din 16 noiembrie, și localitățile Mediaș, Orlat și Avrig, în carantină din 23 noiembrie.

De la o medie de peste 9 cazuri la mia de locuitori, Sibiul a ajuns la 3.35. Dacă incidența de infectare era în Sibiu de peste 13 în urmă cu o lună, în prezent este de 4,86.

Ca urmare a ieșirii din carantină, de la ora 17.00 în Sibiu s-au redeschis terasele, nu vor mai fi filtre de poliție la intrarea și ieșirea din localitate, însă rămân în vigoare măsurile restrictive de noapte.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primele declarații ale mercenarului Horațiu Potra după eliberare: „Nu mă deranjează brățara electronică”

Doi turiști, surprinși de avalanșă la Bâlea Lac. „I-a adus și i-a aruncat peste stânci”. În ce stare se află

Patru urși au fost văzuți într-un cartier din Alba Iulia. Localnicilor li s-a recomandat să rămână în case

Urmările episodului de iarnă severă: acoperișuri smulse de vânt, copaci doborâți și drumuri închise

Partenerii noștri