Live

Al doilea primar PSD care ar fi agresat voluntarii campaniei „Fără penali”: „A început să ne înjure și să țipe”

Data publicării:

Primarul PSD al comunei bihorene Holod, Ioan Horga, l-a agresat fizic și verbal pe unul dintre cei doi voluntari care au mers la primărie să depună dosarul cu semnăturile pentru campania „Fără penali în funcții publice”. Incidentul s-a petrecut în aceeași zi în care alți voluntari USR au fost bătuți și înjurați de un primar din Argeș, din același motiv.

Primarul Horga Ioan din comuna bihoreană Holod a agresat verbal și fizic unul dintre cei doi voluntari care au mers să depună semnăturile inițiativei #FaraPenali.

Adi Rujea, voluntarul bruscat și înjurat de primar, spune că "atunci când ne-am întâlnit cu primarul era deja foarte nervos, fusese anunțat că urmează să venim și când ne-a văzut a început să țipe și să ne dea afară din primăria lui. I-am explicat cu calm că am adus cele 29 de semnături ale locuitorilor din comună și că el este obligat prin lege să le primească. Însă a început să ne înjure și să țipe la noi că: nu îi spunem noi ce să facă în primăria lui și că dacă cetățenii au semnat, tot cetățenii să le valideze. A luat cele patru dosare cu semnături și le-a aruncat pe jos. Apoi ne-a apucat de umăr și ne-a împins afară, pe mine și colegul meu".

„Vom depune plângeri penale împotriva tuturor primarilor care vor refuza să valideze semnăturile oamenilor și îi vor agresa pe cei care merg să depună dosarele. Astfel de acțiuni sunt intolerabile, iar abuzatorii și cei care cred că primăria le aparține vor fi dați în judecată”, a transmis USR.

Ioan Horga susține însă că el s-a purtat „frumos” cu cei doi voluntari, însă recunoaște că nu a vrut să primească dosarul cu semnăturile, deoarece nu știe în ce calitate ar putea primăria pe care o conduce să le valideze.

„Ce să facă Primăria cu listele alea? În ce calitate să le înregistreze, să verifice dacă oamenii ăia (n.r. – semnatarii) există sau nu, dacă semnăturile sunt valabile sau nu?”, a declarat edilul, care susţine însă că că s-a purtat „frumos” cu cei doi orădeni. „Nu vorbiţi prostii, că vă dau martor, era omul de la Biroul Agricol. Ei nici nu s-au prezentat Le-am zis că nici nu ştiu în ce calitate să le înregistreze Primăria. Nu-i treaba mea, le-am zis. Dar eu frumos am vorbit cu ei”, a declarat Horga pentru Ebihoreanul.

 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primar PSD din Vaslui spune că avioanele militare au speriat ploaia: „Se adunaseră câțiva norișori”

Ceaușescu, elogiat de un edil PSD: Aprindeți-i o lumânare. V-a făcut oameni mari. ICCMER: Astfel de reacții publice trebuie sancționate

Primarul PSD al municipiului Giurgiu, candidatul Pro România la viitoarele alegeri locale. Reproșuri la adresa lui Bădălău și Mina

Locuitorii unei comune din Moldova, amenințați de primar: Dacă nu votați PSD, veți avea surpriza ca lucrările să se oprească

Partenerii noștri