Live

Agenția Europeană a Medicamentului a început examinarea vaccinului rusesc Sputnik V

Data actualizării: Data publicării:
Vaccinul rusesc Sputnik V. Foto: Profimedia Images

Agenția Europeană a Medicamentelor (AEM) a anunțat joi că a început examinarea vaccinului rusesc Sputnik V, pentru a se decide dacă beneficiile acestuia în lupta cu Covid-19 depășesc riscurile, transmite Euronews.

Potrivit Agenției, vor fi evaluate datele pe măsură ce acestea devin disponibile iar examinarea va fi una continuă, până când vor fi disponibile suficiente dovezi pentru a putea introduce vaccinul pe piață UE.

Anunțul vine în contextul în care Ungaria a achiziționat și a început să utilizeze vaccinul rusesc, chiar dacă serul nu a fost aprobat de AEM.

Totodată, Slovacia a primit și ea primele 200.000 de doze, însă nu a început încă administrarea lor. De asemenea, și oficialii cehi au anunțat că au comandat doze de Sputnik V

După cele trei state, și Austria vrea să cumpere vaccinul din Rusia. Cancelarul austriac, Sebastian Kurz, spune că a discutat cu Vladimir Putin în ce privește folosirea vaccinului Sputnik V, însă a precizat că o posibilă comandă va fi realizată doar dacă serul este aprobat în Uniunea Europeană.

Agenția Europeană a Medicamentelor a aprobat până acum trei vaccinuri anti-Covid pentru a fi utilizate în întreg blocul UE: Pfizer/BioNTech, AstraZeneca/ Oxford University și Moderna.

În prezent, Agenția evaluează serul de la Johnson & Johnson, pentru care se așteaptă aprobarea la mijlocul lunii martie.

Citiți și: După Ungaria, Cehia, Slovacia, și Austria vrea vaccinul Sputnik. Cancelarul austriac spune că a discutat cu Vladimir Putin 

Citiți și: Agenția Europeană a Medicamentului decide pe 11 martie în privința autorizării vaccinului Johnson&Johnson în UE

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Italienii au rămas fără cuvinte când au aflat ce avere are Dan Șucu! Porecla pe care i-au dat-o patronului de la Genoa

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Uniunea Europeană va împrumuta Ucraina cu 18 miliarde de euro în 2025. În ce sectoare vor merge banii

România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a noua lună la rând

Oligarhul pro-rus Ilan Șor rămâne sub sancțiunile UE. Decizia luată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Georgienii au ieșit din nou în stradă și promit să reziste până la căderea guvernului care le-a frânt visul european

Partenerii noștri