Afiș la biserică: „Lumânările de altă proveniență nu vă aduc niciun folos duhovnicesc”
Reprezentanții unei biserici din Năvodari le-au transmis credincioșilor, printr-un afiș lipit pe ușă, că aprinderea unor lumânări care nu provin de la biserică nu aduce niciun „folos duhovnicesc”.
Fotografia cu afișul de pe ușa bisericii din Năvodari a fost postată pe Facebook de utilizatorii rețelei de socializare. „Aprinderea lumânărilor de altă proveniență decât cele bisericești nu vă aduce niciun folos duhovnicesc", scrie pe hârtia, care este ștampilată și semnată de Consiliul Parohial, relatează Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, afișul a fost pus la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Năvodari.
„E un gest firesc, absolut firesc, pentru că lumânarea este simbolul lui Hristos și nu poate fi procurată decât de la biserica unde are loc cultul, pentru că lumânarea e obiect de cult. Și așa ne plângem că s-au comercializat sărbătorile, acum îl luăm pe Hristos și de la magazin? Și dincolo de asta avem și o lege, 103/92, care spune foarte clar care este regimul lumânărilor în biserică. Deci, nu este nimic imoral, nimic anormal, nimic ilegal. Iar paguba sufletească la care face referire anunțul, chiar asta este, că credincioșii au datoria morală și legală să își sprijine biserica lor și prin acea mică lumânare ei fac o mică donație la biserică”, a declarat, pentru Mediafax, Eugen Tănăsescu.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News