Live

Aeroportul din Braşov va avea un program de funcţionare de 16 ore. De când intră în vigoare

Data publicării:
Aeroportul Internaţional Braşov. Foto: Facebook

Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) a aprobat extinderea programului de operare, formulată de Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav în 27 septembrie 2023, cu completările ulterioare transmise între octombrie 2023 – ianuarie 2024, transmite News.ro, care citează un comunicat. Astfel, începând din 15 ianuarie, aeronavele planificate vor putea ateriza sau decola de pe Aeroportul Braşov în intervalul orar 7.00-23.00.

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav amintesc că decizia de prelungire a orarului AIBG a fost convenită încă din 30 octombrie 2023, de oficialii Consiliului Judeţean Braşov, cei ai Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav şi conducătorii instituţiilor care reglementează domeniul aeronautic în ţara noastră – Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA RA şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română, potrivit unui comunicat de presă.

„După adresa din 29 noiembrie 2023 prin care ROMATSA şi-a reconfirmat acordul privind extinderea programului Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav de la 12 la 16 ore, am primit şi documentul Autorităţii Aeronautice, semnat de domnul director general Nicolae Stoica, în baza căruia din 15 ianuarie 2024 avem aprobarea pentru orarul prelungit. Împreună cu domnul director Constantin Albu, în parteneriat cu Consiliul de Administraţie al AIBG, cu sprijinul instituţiilor publice din cadrul aeroportului şi cu suportul permanent asigurat de ROMATSA şi AACR am făcut toate demersurile premergătoare acestui moment mult aşteptat atât de noi, ca administratori ai obiectivului, cât mai ales de companiile aeriene interesate de Aeroportul Braşov şi cu toţii suntem mulţumiţi că am reuşit să facem acest prim pas spre un program de 24 de ore din 24”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică-Constantin Şerban.

Directorul general al AIBG Constantin Albu este pregătit alături de întreaga echipă să răspundă necesităţilor noului program de 16 ore.

„Mă bucur că am reuşit într-un timp foarte scurt să punem la punct toate aspectele care ţin de funcţionarea Aeroportului Braşov în conformitate cu normativele autorităţilor de reglementare, să rezolvăm cerinţe punctuale venite din partea instituţiilor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul AIBG şi mai ales să documentăm foarte bine solicitarea noastră de extindere a programului, astfel încât conducerea Autorităţii Aeronautice Civile Române să ne dea acordul şi să ne sprijine în acest demers. Sunt convins că în perioada următoare activitatea de transport va cunoaşte o creştere remarcabilă”, a afirmat Constantin Albu, conform sursei citate.

Întrucât la acest moment nu există contracte cu companii aeriene care să opereze în afara programului iniţial 07:00-19:00, o abordare pragmatică şi eficientă în această situaţie, analizată şi convenită de toate părţile implicate este ca în primă fază, programul de funcţionare al Aeroportului să fie adaptat corespunzător, în funcţie de cererile concrete primite din partea operatorilor aerieni, fără a se depăşi intervalul de 16 ore.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Dan Air va continua să zboare de pe Aeroportul Brașov. Ce spune ROMATSA despre programul zborurilor

Care sunt destinațiile europene spre care se poate zbura de pe Aeroportul din Brașov

Cum arată cel mai nou aeroport din România. Este al treilea cel mai mare din țară și se deschide pe 15 iunie

VIDEO Primul turn virtual de control al zborurilor din România, construit pe Aeroportul din Brașov. Traficul va fi dirijat din Arad

Partenerii noștri