Live

Adina Vălean: Sperăm să existe în această primăvară o aprobare a ajutorului de stat pentru TAROM

Data actualizării: Data publicării:
Există voinţă politică în interiorul Comisiei Europene de a ajuta România să finalizeze proiectul de restructurare. Foto: Inquam Photos

Ajutorul de stat pentru Tarom de 80 de milioane de euro ar putea fi aprobat în această primăvară, în contextul în care se pare că există un proiect solid la companie, a declarat marţi, la Bruxelles, pentru Agerpres, comisarul european pentru Transporturi Adina Vălean. 

"Planurile s-au tot schimbat la TAROM. Acum, în cele din urmă, pare a fi un proiect solid care nu ar mai suferi, să spunem, paşi înapoi, dintr-un motiv sau altul, ceea ce înseamnă că în această primăvară sperăm să existe o aprobare a ajutorului de stat. Din nou, ajutorul de stat fiind dat de România. Aici vorbim de banii României, nu ai Comisiei Europene, dar conform legilor competiţiei la nivel european, aceste ajutoare de stat, tocmai pentru că suntem într-o piaţă comună, trebuie aprobate de către Comisie", a afirmat Adina Vălean.

Planurile de restructurare ale TAROM au fost în continuă schimbare

Întrebată în ce stadiu se află discuţiile cu Bruxellesul despre ajutorul de 80 de milioane de euro pentru TAROM, Adina Vălean a semnalat că "e un proces îndelungat pentru că, în principiu, planurile de restructurare ale TAROM au fost schimbate non-stop cu tot felul de idei".

Comisarul european a menţionat că a existat voinţă politică în interiorul Comisiei Europene de a ajuta România să finalizeze acest proiect de restructurare şi că nu a existat o opoziţie, ci dorinţa de a avea un plan de restructurare de succes, aceasta fiind abordarea nu numai pentru TAROM ci şi pentru alte companii din domeniul transporturilor, care au venit cu planuri de restructurare şi ajutoare de stat.

Ce se va întâmpla dacă România nu recuperează banii de la Blue Air

Pe de altă parte, întrebată ce se va întâmpla în cazul în care statul român nu va reuşi să recupereze suma de 33,84 de milioane de dolari de la compania Blue Air - ajutor de stat considerat incompatibil de către Comisia Europeană- în contextul în care transportatorul aerian a cerut insolvenţa, comisarul european pentru Transporturi a răspuns că statul român va trebui să se înscrie la masa credală.

"Nu ştiu să vă spun, tehnic, ce se întâmplă. Practic se creează o obligaţie pentru ca statul să recupereze aceşti bani din partea companiei. Cu alte cuvinte, dacă această companie ar fi fost viabilă încă, ar fi impactat mult operaţiunile ei şi bonitatea economică, pentru că trebuia să dea înapoi aceşti bani. Acum compania cred că nu mai există. Probabil există o masă credală la care statul român trebuie să se aşeze şi să încerce să-şi recupereze aceşti bani", a declarat Vălean.

Ea a precizat că "din punctul de vedere al Comisiei, până la urmă dacă rămâne păgubaş statul român, că nu-şi recuperează aceşti bani, nu cred că are Comisia ceva în plus de adăugat, pentru că nu sunt banii Comisiei, sunt banii statului român".

În acelaşi timp, ea a spus că nu ştie care este situaţia masei credale la Blue Air în momentul de faţă, "dacă aceşti bani se pot recupera pentru bugetul României sau nu".

Comisia Europeană a anunţat vineri că planul de restructurare a companiei aeriene Blue Air nu a fost în măsură să restabilească viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene, fiind, aşadar, incompatibil cu normele UE privind ajutoarele de stat, iar România trebuie să recupereze acum de la Blue Air un ajutor de stat ilegal în valoare de aproximativ 33,84 milioane de euro (163,8 milioane lei).

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șefa Comisiei Europene, după acordul COP29: „UE va continua să îşi concentreze sprijinul asupra celor mai vulnerabili”

Statele UE trebuie să aplice mandatul de arestare al CPI împotriva lui Netanyahu, avertizează Borrell. „Nu e nimic antisemit”

POLITICO: România a fost considerată mult timp un aliat de încredere al NATO. Acest lucru s-ar putea schimba acum

Șefa migrației din UE a tras un semnal de alarmă cu privire la vizele rusești. Care ar fi amenințările la securitatea Uniunii Europene

Partenerii noștri