Live

Accident grav în Bulgaria: Doi români au fost grav răniți și doi ucraineni au murit. Fiul de 9 ani al victimelor a ajuns la spital

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: Profimedia Images

Două persoane de cetăţenie română au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc, luni, în Bulgaria, între localităţile Tsarichino şi Kremena, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

În accident au fost implicate trei autoturisme, dintre care două înmatriculate în România, scrie Agerpres.

"Potrivit datelor preliminare comunicate de către autorităţile locale, în urma accidentului, două persoane de cetăţenie română au fost rănite, iar alte două persoane, de altă cetăţenie, au decedat. În accident au mai fost implicaţi alţi patru cetăţeni români, care nu au suferit leziuni sau alte vătămări", arată MAE.

Presa bulgară scrie că un băiat ucrainean de 9 ani a fost internat în spitalul din Dobrici după accidentul grav din apropiere de Balcic. Totodată, sursa citată relatează că cele două persoane decedate sunt părinții copilului. Băiatul a fost internat la secția de terapie intensivă a spitalului din Dobrici și încă nu se află în afara pericolului.

Reprezentanţii Ambasadei României la Sofia au solicitat autorităţilor competente locale, în regim de urgenţă, informaţii suplimentare cu privire la cetăţenia, identitatea şi starea de sănătate a persoanelor implicate în accident, fiind în contact cu reprezentaţii poliţiei şi cu cei ai unităţii medicale din Bulgaria unde sunt spitalizaţi cei doi cetăţeni români răniţi. Din informaţiile obţinute de la reprezentanţii spitalului, cele două victime, cetăţeni români, se află în stare gravă, internate la terapie intensivă, respectiv chirurgie, fiind luate toate măsurile necesare pentru acordarea asistenţei medicale specifice.

De asemenea, MAE transmite că autorităţile locale bulgare au deschis o anchetă pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs accidentul.

Până în acest moment, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost înregistrate solicitări de asistenţă consulară din partea familiei persoanelor afectate. Personalul consular efectuează, totodată, demersurile necesare pentru identificarea şi notificarea familiilor din România ale persoanelor rănite în urma accidentului.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

MAI a dat asigurări că vor exista doar „controale aleatorii și inopinate” la granițele cu Bulgaria și Ungaria de la 1 ianuarie 2025

Bulgaria introduce controale la granița cu România timp de șase luni, de la 1 ianuarie

BBC: Moment de uşurare pentru România şi Bulgaria care intră complet în Schengen. Dar pentru camionagii, birocraţia nu s-a sfârşit încă

Partenerii noștri