Galerie Foto A vrut să dea cu spatele, dar a intrat cu mașina prin geamul benzinăriei
Accident mai puțin obișnuit, joi dimineața, într-o benzinărie din Arad. Un șofer care voia să dea cu spatele nu a apreciat bine distanța și a intrat cu mașina, prin geam, în magazinul stației peco. În urma impactului, geamul de sticlă și ușa clădirii au fost distruse. Pentru neatenția lui, bărbatul a fost amendat cu 725 de lei și 3 puncte penalizare și va suporta și daunele produse în benzinărie.
Incidentul a avut loc joi, la ora 11:30, într-o benzinărie de pe Calea Zimandului, municipiul Arad. Soferul, un bărbat de 53 de ani din Vâlcea, a dat în marșarier, însă a trecut cu mașina prin geamul de sticlă al stației peco, scrie pressalert.ro.
„Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit astăzi, 26 ianuarie 2023, în jurul orei 11:30, cu o autospecială cu modul pentru descarcerare, în vederea asigurării măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, în cazul producerii unui eveniment rutier (autoturism intrat în magazinul unei stații de alimentare cu carburanți), în municipiul Arad, Calea Zimandului. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime”, a transmis ISU Arad.
În urma apelului la 112, la locul incidentului au ajuns și polițiștii.
„Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 53 de ani, din județul Vâlcea, în timp ce efectua o manevră de mers înapoi, a intrat în coliziune cu geamul magazinului stației PECO. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că bărbatul nu era sub influența alcoolului”, a comunicat IPJ Arad.
Pentru fapta sa, spun polițiștii, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 725 de lei și 3 puncte penalizare.
Editor : Izabela Zaharia
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News